Auto
Bugatti a prezentat versiunea cabrio a lui Veyron - masina de 1,4 milioane euro Bugatti a prezentat in SUA, Veyron 16.4 Grand Sport, versiunea cabrio a lui Veyron. Decapotabila poate trece de 400 km/h, are motor de 1.000 de cai si un pret care-ti taie rasuflarea: 1,4 milioane euro, scrie Motor Authority.
Haos in Bucuresti: De marti e inchisa circulatia in zona circuitului din jurul Palatului Parlamentului Dupa ce de vineri se circula pe un singur sens pe cateva strazi din zona Palatului Parlamentului, de marti este inchisa pentru o saptamana circulatia pe o serie de artere unde in weekend se va tine evenimentul auto Bucharest Challenge.
Americanii nerabdatori dau bani grei sa puna automobilelor personale propulsie electrica Americanii cu bani de cheltuit, satui sa astepte ani buni pana cand masinile electrice vor fi usor de gasit, dau mii de dolari pentru a-si transforma masinile in vehicule propulsate electric, arata CNN, intr-un material care ofera cateva exemple. Desi transformarea ajunge uneori sa coste cat un Logan nou, unii oameni o fac, fie pentru ca sunt ecologisti, fie pentru ca nu mai vor sa dea bani pe benzina. Rezultatul e oricum o masina care nu merge mai mult de 60 de kiometri cu motorul electric.
Ford a inceput productia noii generatii Fiesta. Masina ajunge in Romania la inceputul lui 2009 Ford a inceput joi la Koln productia noii generatii a masinii de clasa mica Fiesta, care va ajunge pe piata noastra in circa sase luni, a anuntat compania. Ford Fiesta va fi produs si comercializat in Europa, America si Asia si va fi lansat progresiv pe pietele din aceste regiuni, incepand din prezent, pana in 2010.
UPDATE: Reuters scrie ca oligarhul rus Deripaska e interesat sa cumpere marca Hummer. Miliardarul neaga informatia Oligarhul rus Oleg Deripaska a purtat discutii cu General Motors pe tema cumpararii marcii Hummer, scrie Reuters care citeaza o sursa apropiata subiectului. Miliardarul rus a mai incercat sa cumpere cateva marci auto de top, insa fara succes. Vanzarile Hummer au scazut dramatic in SUA anul acesta, iar GM ar obtine banii necesari pentru redresare daca ar vinde marca de masini de teren. UPDATE: Deripaska neaga ca ar fi existat aceste discutii si spune ca nu e interesat de Hummer.
Dublare pentru masinile second hand, scadere usoara pentru cele noi Inmatricularile de autoturisme noi au scazut cu 2,3% in primele sapte luni, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, la 171.385 unitati, in timp ce inregistrarile de masini second hand s-au dublat, la 112.054 unitati, iar in iulie au intrat in circulatie mai multe masini rulate decat noi.
Industria auto din Beijing, paralizata de restrictiile impuse din cauza Olimpiadei Dupa ce municipalitatea din Beijing a interzis circulatia masinilor grele, pentru scaderea nivelului poluarii aerului pe perioada Olimpiadei, companiile din industria auto locala s-au vazut in imposibilitatea de a mai transporta usor componente si vehicule. Drept consecinta au decis sa suspende sau sa reduca productia pe perioada acestor restrictii, scrie Automotive News.
Peste 30.000 de oameni s-au aratat interesati de vehiculul electric Chevrolet Volt Un site din SUA a deschis o lista neoficiala unde se pot inscrie cei care doresc sa cumpere masina electrica Chevrolet Volt, care va fi lansata abia peste doi ani, scrie Reuters. Lista cuprinde persoane din 54 de tari, iar in medie oamenii ar fi dispusi sa dea 31.200 de dolari pentru masina care, se pare, va costa cu 30% mai mult.
Mercedes introduce in productie in 2009 un sistem care sa-i avertizeze pe soferii care sunt in pericol sa atipeasca la volan Mercedes va introduce pe masinile sale anul viitor un sistem care monitorizeaza comportamentul soferului, detecteaza instalarea oboselii si il avertizeaza pe acesta vizual si acustic, scrie Motor Authority.
Bosch: Motoarele cu combustie interna vor domina piata auto inca cel putin 20 de ani Hibridele si masinile electrice vor ramane vehicule de nisa inca mult timp de acum inainte, chiar daca se fac progrese mari, cred reprezentantii companiei Bosch. Se estimeaza ca productia de hibride va ajunge la trei milioane de unitati in 2015, cam de cinci ori peste valoarea din acest an, scrie Automotive News, care citeaza reprezentanti ai companiei germane.
Uzina Ford din Marea Britanie, in pericol din cauza competitiei uzinelor din Romania si Turcia Ultima uzina Ford din Marea Britanie are in fata o soarta incerta si este intr-un punct critic al istoriei sale, din cauza competitiei starnite de uzine din tari low-cost, cum ar fi Romania si Turcia, scrie cotidianul englez The Times. 
Volkswagen va lansa o noua versiune decapotabila a modelului Golf in 2010 Germanii de la Volkswagen vor lansa in primavara lui 2010 versiunea cabrio a Golf VI, iar masina va avea sistemul de decapotare de la Audi A3, scrie Automotive News. Golf VI, in versiunea nedecapotabila, va fi prezentat in toamna la Paris iar pana la finalul acestui an ar trebui sa ajunga si in Romania.
Toyota, cea mai mare scadere a profitului din ultimii cinci ani Toyota Motors, al doilea mare producator de automobile din lume, a raportat joi cea mai mare scadere a profitului din ultimii cinci ani, ca urmare a diminuarii vanzarilor de SUV-uri si camioane pe piata americana, informeaza Bloomberg. In trimestrul doi al acestui an, profitul net inregistrat de Toyota a fost de 353,7 miliarde yeni (3,2 miliarde dolari) in scadere cu 28% fata de perioada similara a anului trecut.
UE da unda verde "masinilor vorbitoare" Masinile blocate in trafic sau pe drumuri inzapezite vor putea comunica una cu alta in scopul decongestionarii traficlui si evitarea accidentelor rutiere, se arata in planurile Comisiei Europene dezvaluite marti, informeaza Breitbart.com. Sistemul va permite masinilor sa se atentioneze una pe alta cu privire la problemele ce pot aparea pe sosele si, in acelasi timp, va permite si controlorilor de trafic sa avertizeze soferii de posibile inconveniente si sa ofere solutii.
CNADNR a distribuit pana marti peste un milion de roviniete din noul model Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) a repartizat pana marti, 5 august, un numar de 1,07 milioane de roviniete din noul model, pentru toate tipurile de vehicule, se arata intr-un comunicat al institutiei. Astfel, CNADNR a repartizat 347.500 de roviniete cu valabilitate de o zi, 402.000 cu valabilitate de o saptamana si 322.500 de roviniete cu valabilitate de o luna.Vezi in articol listele cu adresele punctelor de distributie a rovinietelor.
Vanzarile Nissan in Romania au crescut cu 34%, pana la 1664 unitati Nissan Motor a vandut pe piata din Romania 1664 masini in prima jumatate a acestui an, in crestere cu 34% fata de aceeasi perioada a anului trecut, a anuntat luni producatorul auto. La nivel mondial, vanzarile Nissan au crescut in primele sase luni ale acestui an cu 9,7% fata de perioada similara din 2007, fiind comercializate peste 2,01 milioane de masini.
Barack Obama: "Un milion de masini hibride pe sosele pana in 2015" Candidatul democrat pentru Casa Alba, Barack Obama, a declarat ca unul dintre obiectivele natiunii americane ar trebui sa fie introducerea a peste un milion de masini hibride pe drumurile din State pana in 2015, oferind constructorilor auto un ajutor federal de patru miliarde de dolari si credite fiscale de 7.000 de dolari pentru cei care vor cumpara noile masini, informeaza Detroit News.
Nissan scoate in 2009 masini cu pedale de acceleratie care reduc consumul de combustibil Nissan Motor Co, Ltd. a lansat luni pedala de acceleratie Eco, o tehnologie menita sa diminueze consumul de combustibil, care impinge inapoi piciorul celui care conduce in cazul presiunii in exces a acceleratiei, a anuntat luni producatorul. Comercilizarea vehiculelor echipate cu acest sistem va incepe in 2009, dar Nissan nu a dezvaluit despre ce fel de modele este vorba.
Ford si General Motors - colaborare pentru dezvoltarea de noi motoare General Motors si Ford discuta posibilitatea unei colaborari in domeniul dezvoltarii unor noi tipuri de motoare, dezvaluie surse din ambele companii, citate de DetNews. Cele doua companii rivale doresc astfel sa reduca o parte din costurile departamentelor de cercetare si dezvoltare si sa revina pe profit pe piata americana.
General Motors: a treia mare pierdere trimestriala din istoria companiei si cel mai mic pret al actiunilor din ultimii 54 de ani General Motors a raportat, vineri, pierderi nete de 15,5 miliarde dolari in trimestrul al doilea, a treia mare pierdere din istoria producatorului american de automobile, ca urmare a unor costuri de 9,1 miliarde dolari, potrivit editiei online a publicatiei franceze Les Echos, citata de NewsIn. Pierderile inregistrate in ultimii trei ani si accentuarea problemelor in prima parte a acestui an au facut ca pretul actiunilor GM sa atinga in iulie cel mai mic nivel din ultimii 54 de ani, noteaza Reuters.

ESRI

Top 5 articole cele mai ...




citeste mai multe stiri pe www.bursa.ro

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version