Institutul National de Statistica publica joi datele privind Indicele Preturilor de Consum in luna februarie 2011 - informeaza Agerpres. Potrivit Asociatiei Analistilor Financiar-Bancari din Romania, rata lunara a inflatiei din luna februarie 2011 s-a situat, probabil, la 0,5% (estimarile variaza intre 0,3% si 0,7%), in timp ce rata anuala a fost de 7,3% (estimarile variaza intre 6,5% si 7,5%). La randul sau, BNR estimeaza o scadere a ratei inflatiei sub 4% la finalul anului 2011, de la 7% in ianuarie.

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat recent ca in Romania inflatia are o componenta structurala si scade destul de greu. "Economia s-a deschis si are tendinta sa ia lucrurile nefavorabile din exterior si sa le transpuna. Mai greu cu lucrurile favorabile, acolo avem inertie. Inflatia s-a dublat in a doua jumatate a anului 2010, la 8%, dar mai mult de jumatate din inflatie este de natura fiscala, din cauza cresterii accizelor si TVA. Nu pot spune ca BNR este optimista. Inflatia este o boala extrem de perfida, dar trebuie s-o tinem sub control. In ianuarie a scazut de la 8% la 7%, se va mentine la 7,2-7,5% pana in vara acestui an, apoi treptat din august-septembrie se va duce spre 4% si, speram noi, sub 4% la finalul anului" - a explicat Isarescu.

Rata medie lunara a inflatiei a fost de 0,77% in luna ianuarie 2011, in crestere cu 0,24% fata de decembrie 2010, iar cea anuala (ianuarie 20011/ianuarie 2010) s-a ridicat la 6,99%, conform datelor publicate de INS.