Raul Oaida, un inventator de 20 de ani din Deva, a construit cu finantare din Australia un automobil functional din 500.000 de mici caramizi Lego. Aproape totul e facut din piese Lego la acest automobil cu aer comprimat, cu exceptia unor elemente structurale precum roti, cauciucuri si parti ale motorului. Micile caramizi au costat in total 60.000 dolari, noteaza publicatia The Verge.

Masina cu 500.000 de piese Lego construita le DevaFoto: superawesomemicroproject.com

Raul Oaida este cunoscut si pentru alte inventii interesante precum bicicleta cu motor cu reactie si mica naveta spatiala din Lego care a ajuns la 35.000 metri altitudine.

Acum, impreuna cu Steve Sammartino, romanul a construit o masina functionala din 500.000 de caramizi Lego, acestea fiind folosite la aproape toate partile ineditului autoturism, inclusiv la scaune si motor. Masina merge cu maxim 19-25 km/h, insa tinand cont ca e din caramidute Lego, viteza e chiar de apreciat.

Masina a fost construita in Romania cu finantare de la 40 de firme australiene care au fost impresionate de o postare pe Twitter facuta de Steve Sammartino in legatura cu proiectul plus de o descriere interesanta.

Masina a fost transportata apoi in Australia si pe drum s-au deteriorat mai multe lucruri din cauza caramizilor care in lungul parcurs au ajuns atat la temperaturi ecuatoriale cat si la cele scazute din zonele temperate. In Australia problemele au fost remediate.

Raul Oaida a fost adesea comparat cu Henri Coanda datorita ideilor iesite din comun pe care a reusit sa le si puna in practica prin convingerea unor investitori ca aceste proiecte sunt viabile.