Hotarare CJUE: Statul roman a incalcat legislatia Uniunii Europene cand a decis scutirea de la plata taxei auto a vehiculelor deja inmatriculate in tara

de Vlad Barza     HotNews.ro
Marţi, 14 aprilie 2015, 21:13 Economie | Auto

Curtea de Justitie a UE arata, printr-o hotarare, ca nu se opune la aplicarea unei taxe la prima inmatriculare in Romania a unei masini second-hand adusa dintr-un alt stat membru si nici la aplicarea aceleiasi taxe la transcrierea dreptului de proprietate a unei masini deja inmatriculate in Romania. INSA, Curtea se opune exceptiilor de la aceasta regula, facand referire la perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013 cand pentru autoturismelor deja inmatriculate in Romania nu se percepea taxa la transcrierea dreptului  de proprietate.

La inceput de 2013, domnul Manea din Brasov a dorit inmatricularea in Romania a unui autoturism achizitionat din Spania (unde masina fusese inmatriculata in 2005), insa autoritatile fiscale romane i-au comunicat ca are de achitat taxa in baza Legii nr. 9/2012.

Considerand ca legea romana contravine legislatiei europene, domnul Manea a formulat o actiune in justitie, solicitand ca masina sa fie inmatriculata fara plata taxei.

Actiunea i-a fost respinsa de Tribunalul Brasov la 24 septembrie 2013, iar domnul Manea a facut recurs impotriva hotararii de respingere. Curtea de Apel Brasov, care judeca recursul, a sesizat CJUE cu doua intrebari, justificand actiunea si prin faptul ca o alta curte de apel din Romania a admis o actiune asemanatoare. Pornind de la speta Manea, Curtea de Apel Brasov a solicitat CJUE sa stabileasca daca Legea nr. 9/2012, in integralitatea sa, este conforma dispozitiilor articolului 110 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene.

Curtea de Apel Brasov a suspendat cauza si a trimis Curtii Europene doua intrebari preliminare:


  • 1)  Avand in vedere dispozitiile Legii nr. 9/2012 si obiectul taxei prevazute de aceasta lege, este necesar sa se considere ca articolul 110 din TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru UE sa instituie o taxa pentru emisii poluante aplicabila tuturor autovehiculelor externe la inmatricularea in statul respectiv, taxa care se aplica si la transferul dreptului de proprietate asupra autovehiculelor interne exceptand cazul in care o astfel de taxa sau una similara a fost deja platita?
  • 2) Avand in vedere dispozitiile Legii nr. 9/2012 si obiectul taxei prevazute de aceasta lege, este necesar sa se considere ca articolul 110 din TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru UE sa instituie o taxa pentru emisii poluante aplicabila tuturor autovehiculelor externe la inmatricularea in statul respectiv, taxa care se plateste pentru autovehiculele interne doar la transferul dreptului de proprietate asupra unui astfel de autovehicul, cu rezultatul ca un autovehicul extern nu poate fi folosit fara plata taxei, in timp ce un autovehicul intern poate fi folosit nelimitat in timp fara plata taxei pana la momentul si daca se realizeaza un transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului respectiv?

In urma dezbaterilor de la Curtea Europeana de Justitie, s-a adoptat la 14 aprilie 2015 o hotarare prin care s-a raspuns la cele doua intrebari:

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Camera) declara:

Articolul 110 TFUE trebuie interpretat in sensul:
  •   ca nu se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe autovehicule care se aplica autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor inmatriculari in acest stat membru si autovehiculelor deja inmatriculate in statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri in acelasi stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urma,
  •   ca se opune ca statul membru respectiv sa scuteasca de aceasta taxa autovehiculele deja inmatriculate pentru care a fost platita o taxa in vigoare anterior declarata incompatibila cu dreptul Uniunii.

Efectele in timp ale acestei hotarari


Guvernul Romaniei a cerut ca efectele acestei hotarari sa fie limitate in timp insa Curtea de Justitie a UE a considerat ca astfel de demersuri nu ar perturba financiar economia romaneasca si a respins solicitarea guvernului, astfel ca efectele sunt nelimitate in timp.  

"Trebuie sa se constate ca estimarea prezentata de acest guvern nu permite, prin ea insasi, sa se considere ca economia romaneasca risca sa fie serios perturbata de repercusiunile prezentei hotarari. Conditia privind existenta unor perturbari grave nu poate, in consecinta, sa fie considerata stabilita. In aceste conditii, nu este necesar sa se verifice daca este indeplinit criteriul privind buna¬credinta a celor interesati. Din consideratiile de mai sus rezulta ca nu este necesar ca efectele prezentei hotarari sa fie limitate in timp".  

Reamintim ca printr-o ordonanta de urgenta Guvernul a suspendat intre 31 ianuarie si 31 decembrie 2012 prevederea prin care si pentru masinile inscrise in tara inainte de 2007 se plateste taxa, la revanzare.


Citeste mai multe despre   











[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
11814 vizualizari
  • +1 (1 vot)    
    Timbrul de mediu-taxa pe tranzactie (Miercuri, 15 aprilie 2015, 8:35)

    Johanis [utilizator]

    In continuare statul roman incalca legislatia incasand timbrul de mediu. Discriminarea apare din faptul ca pentru un autoturism (deja inmatriculat sau aflat la prima inmatriculare in Ro) care isi schimba proprietarul se plateste Timbrul de mediu in timp ce pentru un autoturism care circula in Ro, dar nu face obiectul unei tranzactii, nu se plateste nimic.
    Deci Timbrul de mediu este o taxa pe tranzactie si atat.

    Statul roman, prin OUG a guvernului Ponta, nu pune in aplicare hotararile irevocabile ale instantelor ce privesc restituirea sumelor achitate drept taxe de mediu. Ordonanta stabileste ca sumele se restituie fragmentat, in urmatorii cinci ani de la ramanerea definitiva a hotararilor instantelor, cu toate ca taxele ilegale au fost percepute in avans, pentru urmatorii sapte ani de poluare. Justificare ordonantei este ca Executivul nu are bani, asta in timp de premierul se lauda ca au ramas fonduri nefolosite in buget. Ordonanta va fi desfiintata tot prin instanta. Si Timbrul de mediu asemenea.
    Pana nu se va percepe o taxa anuala de poluare de la intreg parcul auto, aceasta problema va ramane in afara legii.
    • +4 (4 voturi)    
      Taxa abuzivă (Miercuri, 15 aprilie 2015, 9:34)

      Kap [utilizator] i-a raspuns lui Johanis

      Eu sunt de acord cu ce spuneți în prima parte însă vă rog să vă țineți pentru dvs. părerea cu taxa anuală.
      Taxa anuală ar fi un bir total abuziv în interesul samsarilor de mașini (noi sau sh), mai abuziv decât taxa de înmatriculare sau de poluare sau cum o mai amețesc ăștia ca să nu observăm că nu o scot.
      Cum se poate taxa cu acceași sumă o mașină care circulă și una care e scoasă ocazional?
      Actuala taxă trebuie ELIMINATĂ, și nu cred că se poate găsi o soluție mai echitabilă decât eventual o taxă în combustibil: cât circuli, atât consumi, poluezi și atât plătești. Și dacă mă gândesc bine această taxă deja o plătim prin cei 7 cenți ai lui Monta care numai la drumuri nu se duc!
    • +1 (1 vot)    
      How How How (Miercuri, 15 aprilie 2015, 15:32)

      Papahagi Carbaxan [anonim] i-a raspuns lui Johanis

      Asa fratica Johannis, da-le idei.Taxa anuala pentru poluare, ca si asa avem taxe mici si putine.
      Auzi,nu cumva te bate gandu' sa devii "menistru" ?
      Nu de alta, da' stofa ai avea.
      Sic.
      • -1 (1 vot)    
        Civilizatie... (Joi, 16 aprilie 2015, 10:00)

        Johanis [utilizator] i-a raspuns lui Papahagi Carbaxan

        in toate tarile civilizate se plateste aceasta taxa de mediu, dar nu in avans pe sapte ani, cum este la noi, ci anual. Si nu este o taxa care sa te determine sa renunti la masina. Decat sa achiti, cum este acum, 1.000 de euro taxa de mediu, poti plati 5-6 euro lunar, adica 60-75 euro anual, funtie de capacitatea motorului si norma de poluare. Si cei care au cate 2-3 masini, dar nu circula cu ele, doar doresc sa-i vada vecinii cu parcarea plina, sa le vanda. Masina este o necesitate, nu investesti in ea pt a o pastra drept mobilier.
        • +1 (1 vot)    
          Discutie lunga (Joi, 16 aprilie 2015, 11:31)

          Close [utilizator] i-a raspuns lui Johanis

          Frigiderul tau cu clasa de eficienta Y consuma curent produs xx% din carbune. Deci polueaza indirect mai mult decat daca era clasa de eficienta A++. Ne vom imagina ca merge constant tot anul si trebuie sa te taxeze ca atare.
          Dar de ce sa ne oprim aici, se infiinteaza un corm de control care iti verifica electrocasnicele, izolatia casei, masina, si orice altceva "consuma" si presupune eficienta. Se calculeaza pe baza unor indici stabiliti anual (din proportia de curent produs eolian, hidro, carbune, etc.) exact care e "cota" ta de poluare si esti taxat pentru ea.

          Dar acum sa incetam cu exagerarile. Faptul ca ai 3 masini in curte nu inseamna ca e normal sa te taxeze pentru poluare. Pentru asta platesti impozit. Taxa de poluare este... DE POLUARE. Nu poluez, nu platesc. Nu ti se pare absurd sa fie altfel? Altfel de ce sa nu te taxez si pe tine pentru ca AI PUTEA sa ai candva inca o masina care sa polueze. Taxa in avans...stii tu, romanesc, sa moara si capra vecinului.
  • +1 (1 vot)    
    opinie juridica asupra implicatiilor? (Miercuri, 15 aprilie 2015, 10:32)

    cristian [anonim]

    Autorul articolului ar trebui sa consulte un jurist/avocat cu experienta in domeniu si sa prezinte implicatiile juridice ale acestei hotarari.
    Hotnews ar trebui sa ridice nivelul articolelor publicate.
  • +2 (2 voturi)    
    nedreptate (Miercuri, 15 aprilie 2015, 14:20)

    Dorian [anonim]

    Este o evidenta nedreptate facuta celor care au platit taxa vamala inainte de 2007 la automobilele noi importate.

    Eu ma aflu de exemplu in aceasta situatie, am achitat atunci o taxa vamala(sau acciza) de aproximativ 1000 de euro la importul masinii.
    Masina este Euro 4, deci nu vorbim de vreun harb care sta sa cada.

    Daca as vrea sa vand acum masina imi rezulta o taxa de 760 de euro la o vechime de 8-9 ani. Masina mai valoreaza undeva pe la 3500-4000 de euro maxim.

    Este o limitare clara a dreptului de a dispune de proprietatea ta. Din pacate insa suntem probabil prea putini in aceasta situatie ca sa ne putem cumva organiza impotriva statului prin procese etc. In plus a venit si aceasta decizie a UE.

    Asa ca eu am sa trag de masina asta pana cand Euro 4 o sa ramana cel mai poluant standard posibil admis.


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă