Cati dintre cei 600.000 de angajati ai Volkswagen stiau despre soft-ul care pacalea testele de emisii? Cateva zeci, cateva sute, mai multe mii? Intrebarea este captivanta si raspunsul intarzie, compania fiind intens criticata ca insista pe faptul ca o mana de oameni a pus totul la cale, fara stiinta conducerii. Asa ceva este posibil doar daca se adevereste o teorie denumita "normalizarea deviantelor", teorie conform careia inginerii au imbunatatit soft-ul in atat de multe etape, incat diferentele erau imperceptibile de la o etapa la alta, insa au ajuns sa fie uriase de la prima pana la ultma etapa.
The NewYorker scrie despre acest scenariu, facand o paralela cu teoria enuntata de sociologul Diane Vaughan legata de cauza dezastrului navetei Challenger din 1986 cand sapte astronauti au murit. In anii dinaintea dezastrului, inginerii au efectuat lansari la temperaturi tot mai reduse, mult sub nivelul de siguranta acceptat si au presupus ca nimic nu se poate intampla. Au fost noua lansari intre 1983 si 1986 la temperaturi exterioare tot mai reduse. Inginerii au tras concluzia ca nu este niciun risc sa se faca o lansare la o temperatura putin mai redusa, dar s-au inselat si naveta a explodat.
Practic, ingnerii au facut din anormal, ceva normal, iar teoria este numita "normalizarea deviantei". Daca la fel a fost si in cazul Volkswagen, asta presupune ca inginerii au inceput acum sapte ani cu mici optimizari si mici reglaje ale soft-ului masinilor diesel si apoi in mai multe etape au tot facut schimbari.
