Volkswagen a anuntat primele rezultate ale anchetei interne in uriasul scandal al emisiilor poluante, gigantul german admitand ca totul a fost posibil fiindca in companie exista o cultura ce incuraja incalcarea regulilor. Volkswagen admite ca falsificarile s-au produs fiindca nu a fost tehnic posibil ca normele de emisii sa fie respectate, insa compania nu nominalizeaza niciun vinovat, scrie Financial Times. "Nu este o simpla greseala, ci un lant al erorilor", spune presedintele VW, Hans Dieter Poetsch.

Sigla VolkswagenFoto: Volkswagen

Scandalul isi are radacinile in 2005 cand compania a decis sa lanseze o ofensiva a diesel-ului in SUA. S-a constatat insa ca nu este suficient timp si nici nu se poate din punct de vedere tehnic ca normele stringente de noxe din SUA sa fie respectate.

S-a ales atunci instalarea unor soft-uri ce pacalesc testele de emsiii, iar in scurta declaratie data joi, cei de la Volkswagen spun ca trei factori au contribuit la nasterea acestui scandal

- erori individuale ale unor salariati

- slabiciuni ale unor procese

- atitudine care tolereaza incalcarea legii

Raportul facut de un auditor extern american (John Day care a mobilizat 450 de oameni) nu mentioneaza insa nume de vinovati, toarte declaratiile anterioare ale Volkswagen facand referire la un numar extrem de mic de angajati raspunzatori. Compania a promis din nou ca va fi "nemiloasa" cu cei responsabili si a adaugat ca scandalul nu a dus la o scadere masiva a vanzarilor.

In aceste aproape trei luni compania a emis declaratii vagi, a reusit sa infurie si mai mult publicul si intreaga strategie de comunicare poate fi considerata ca un caz de "asa nu" pentru comunicarea in situatii de criza