Sindicalistii de la Dacia sunt aproape de greva generala

de Vlad Barza     HotNews.ro
Vineri, 7 martie 2008, 16:13 Economie | Auto

Sindicalistii de la S. C. Automobile Dacia Pitesti ameninta cu greva generala. Dupa primele discutii nu s-a ajuns la niciun acord, numai una dintre cele 13 revendicari ale sindicatului fiind solutionata, au spus reprezentantii sindicatelor, citati de Rador. Reprezentantii Automobile Dacia au spus pentru HotNews ca negocierile incepute pe 28 ianuarie continua, iar urmatoarea runda va fi pe 11 martie. 

La sedinta de conciliere de la Directia Muncii, desfasurata joi, 6 martie, nu s-a ajuns la un acord. Astfel, revendicarile sindicalistilor de la Dacia raman nesolutionate, in continuare facandu-se demersuri pentru greva generala. Potrivit viceliderului Sindicatului Automobile Dacia, Ion Iordache, doar un punct din cele 13 solicitari ale sindicatului a fost acceptat de administratia uzinei. Sindicalistii de la Dacia solicita majorarea salariilor cu 50%.

Cel mai recent conflict de munca de la Automobile Dacia a fost solutionat in februarie 2007. Reprezentantii conducerii Automobile Dacia SA si cei ai Sindicatului Autoturisme Dacia au ajuns atunci la un acord privind finalizarea negocierilor pentru Contractul Colectiv de Munca pe anul 2007, acord in urma caruia conflictul de munca de la Dacia a incetat,   

In urma negocierilor de acum un an, salariile de baza ale angajatilor Dacia urmau sa creasca pe parcursul lui 2007, in functie de nivelul de responsabilitate al angajatului, cu procente cuprinse intre 18,41% (pentru nivelele de responsabilitate 9 si 10) si 20,19% (pentru gradele de responsabilitate 1 - 5).





















Material sustinut de BRD Groupe Société Générale

5 motive de cheltuit banii - electronice pentru casa. Idei de cadouri si rasfat

Decembrie este luna cadourilor si in toata nebunia asta trebuie sa mai cumperi si cate ceva pentru casa ta. Bine, sau poate vrei sa faci un cadou unor apropiati, asa ca de "casa noua". Motive de cheltuit bani se vor gasi mereu. Asadar, va propunem o lista de "motive" pentru cheltuit banii, mai ales ca acum e ocazia perfecta sa beneficiezi de ofertele de Craciun ale comerciantilor.

1717 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Aveti grije (Sâmbătă, 8 martie 2008, 14:05)

    Sar Castic [anonim]

    Nu le trebuie mult la francezi sa mute fabrica si numele Dacia afara din Romania...

    Nu e vina lor ca preturile din Ro sint la fel sau mai mari ca in restul EU. Guvernantii trebuie sa aibe grije ca asta sa nu se intimple - dar se pare ca sint mai interesati in afacerile si masinatiile pentru interese personale.

    Democratia nu e un privilegiu ci o responsabilitate. Pacat ca romanul de rind nu intelege asta - fapt ce a resultat in mica prezenta la alegeri. Timpul lui "se da..." a trecut.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version