Tribunalul Arges a amanat, miercuri, cu inca o saptamana, pronuntarea in procesul intentat de SC Automobile Dacia sindicatelor, iar angajatii uzinei sunt hotarati sa continue greva generala declansata la inceputul saptamanii trecute, informeaza NewsIn. UPDATE: Administratia Dacia spune ca decizia afecteaza ambele parti si a hotarat sa reinceapa negocierile numai dupa ce muncitorii reiau lucrul.

La termenul de miercuri, avocatul Sindicatului Automobile Dacia (SAD) a invocat o exceptie de neconstitutionalitate, afirmand ca cele opt zile de greva generala au decurs potrivit legii si Constitutiei. Potrivit listelor depuse de SAD la dosar, au semnat pentru greva peste 7.600 de muncitori, adica 80% si nu 49%, asa cum a afirmat administratia societatii. Completul de judecata a amanat pronuntarea asupra legalitatii grevei pana in data de 9 aprilie.

Grevistii sunt multumiti de decizia instantei, afirmand ca astfel mai au la dispozitie inca o saptamana pentru negocieri. "Ne supunem deciziei si va spun ca va urma inca o saptamana de negocieri dure, pentru ca nu suntem dispusi sa cedam. Din punctul meu de vedere, vroiam ca astazi sa se dea decizia daca greva este sau nu legala, pentru ca protestul este legal si nu avem cum sa pierdem. Foarte important in acest moment este ca cei aflati in greva sa se comporte in continuare calm, sa nu raspunda la nici o provocare, pentru ca totul a decurs bine pana acum", a afirmat viceliderul SAD, Ion Iordache.

"Cred ca aceasta hotarare va aduce prejudicii. Nu ma pot pronunta daca vom depune recurs sau nu", a declarat, la randul sau, Mihai Acsinte, director executiv juridic la societatea Dacia si totodata avocat al uzinei.

Muncitorii care au fost prezenti la tribunal s-au declarat incantati de decizia instantei, exprimandu-si speranta ca, intr-o saptamana, patronatul va ceda presiunilor sindicatului si va accepta revendicarile salariale.

Directorul de comunicare al Uzinei Dacia, Liviu Ion, si directorul executiv juridic, Mihai Acsinte, au tinut sa precizeze ca muncitorii au numai de pierdut din aceasta greva si ca, din acest moment, le retrag toate ofertele. Potrivit acestora, miercuri nu au avut loc negocieri si nici nu vor mai avea loc decat in momentul in care se va intrerupe greva.

"Se cauta prin toate metodele sa se tergiverseze decizia finala. SAD stie ca aceasta greva este ilegala si ca nu au nicio sansa de castig. Continuand aceasta greva SAD, actioneaza clar impotriva binelui muncitorilor care pierd bani importanti. Iata un exemplu, angajatii au pierdut o crestere retroactiva de 672 de lei brut pe lunile ianuarie, februarie, martie. Asta era oferta noastra inainte de greva, la care am renuntat. Amanarile se pot prelungi la nesfarsit, dar angajatii trebuie sa stie ca totul este in defavoarea lor. Noi ne respectam salariatii, dar acestia in loc sa piarda in continuare bani mai bine se opresc din greva. Ii indemnam pe toti sa vina la lucru pentru ca este spre binele tuturor. Azi nu au fost negocieri. De fapt, negocierile se vor relua doar atunci cand oamenii se vor intoarce la munca," a spus directorul de comunicare, Liviu Ion, citat de NewsIn.

"De cand a inceput greva s-au livrat peste 3.565 de masini. Nu putem vorbi de o criza. Avem destule masini pe stoc incat sa ne onoram comenzile", a mai declarat el.

Tot Liviu Ion a tinut sa evidentieze faptul ca un grevist a pierdut de cand a inceput greva o suma importanta de bani , dar si celelalte drepturi. "Un muncitor a pierdut, de la inceputul grevei si pana astazi 280 de lei net, plus bonuri plus masa calda", a afirmat el.

Administratia SC Automobile Dacia a intentat proces sindicatului in data de 26 martie, solicitand Tribunalului Arges sa dispuna incetarea grevei pentru cinci motive.

La primul termen, care a avut loc saptamana trecuta, instanta a dispus amanarea cu o saptamina a judecarii pe fond, sindicalistii motivand ca nu si-au angajat un aparator. Intre timp au avut loc mai multe runde de negocieri intre patronat si grevisti, insa nu s-a ajuns la nici un acord. Din acest motiv, greva generala, declansata la inceputul saptamanii trecute, continua, iar pierderile inregistrate de uzina sunt foarte mari.

Angajatii uzinei Dacia au intrat in greva generala pe timp nelimitat la inceputul saptamanii trecute, dupa ce au respins oferta administratiei de majorare salariala cu 12%, pretentiile lor fiind mult mai mari. Sindicatul Uzinei a intocmit o lista cu 14 revendicari, printre cele mai importante numarandu-se marirea salariala in suma fixa de 550 de lei, in doua transe, si prime de Paste si de Craciun, in valoare de 50% din salariul mediu brut total pe societate.