Automobile Dacia va prezenta intr-un eveniment pe 1 iulie "noul Logan", versiunea restilizata a automobilului lansat in urma cu patru ani. Reprezentantii Dacia nu au dat amanunte suplimentare.

Poze spion cu Logan sedan facelift au aparut inca de la inceputul acestui an, iar Dacia a confirmat in aprilie ca noul Logan va aparea in 2008. E de asteptat ca noul Logan sa preia elemente de la Sandero.

La inceputul lui mai, pe cateva site-uri au aparut fotografii cu Logan facelift fotografiat chiar in uzina. Din poze reiesea ca modifcarile sunt mai importante in partea din fata, dar relativ mici in spate.

Reprezentantii Renault au spus ca intreaga gama Dacia va avea parte de facelift, iar surse din piata au spus ca MCV-ul restilizat va veni abia la anul.

In plus, seful de produs Sandero pe plan mondial, a declarat saptamana trecuta pentru Hotnews.ro ca la anul, Logan sedan va beneficia si de un motor de 133 CP, acelasi cu propulsorul pe benzina de pe Renault Twingo RS.