Dupa ce degradarea mediului macro-economic a depasit si cele mai pesimiste prognoze Renault, francezii au decis sa creasca preturile de vanzare, sa inghete sau sa amane unele proiecte neprioritare si sa reorganizeze unele uzine, a anuntat compania. Renault a mai decis sa revizuiasca in minus obiectivul de vanzari pentru anul viitor, de la 3,3 milioane unitati, la trei milioane. Producatorul si-a propus si reducerea costurilor de structura cu 10%, printr-un plan de plecari voluntare, in principal in Europa.

Criza economica a fost mai dura decat se asteptau cei de la Renault, cresterea pretului petrolului incetineste cresterea pietei auto si modifica mix-ul de vanzari. In plus, au crescut si preturile materiilor prime, ratele de schimb au avut o evolutie nefavorabila, criza financiara creste costul de finantare al companiilor, iar marile piete auto din Europa sunt in recul.

Pentru a putea ramane competitiva, Renault a decis sa actioneze si va creste preturile de vanzare pentru a contracara cresterea preturilor materiilor prime. Insa francezii se gandesc si la simplificarea, inghetarea sau amanarea unor proiecte considerate ca fiind neprioritare, dar si la inghetarea recrutarilor de personal in Europa.

Renault mai ia in calcul si reorganizarea uzinelor de productie, spre exemplu la uzina de la Sandouville, unde e produsa Laguna, ia in calcul trecerea la un singur schimb, dupa ce vanzarile masinii au fost sub asteptari.

Renault si-a propus si reducerea costurilor de structura cu 10%, printr-un plan de plecari voluntare, in principal in Europa.

Cifra de afaceri a Renault a crescut cu 2,3% in prima jumatate a anului, pana la 20,94 miliarde euro. Marja operationala a grupului a atins 865 milioane euro, ceea ce reprezinta 4,1% din cifra de afaceri.

Dupa lansarea a cinci noi modele de automobile, printre care si noul Logan Pick-Up, grupul Renault a vandut 1.32 milioane vehicule, cu 4,3% mai mult decat in prima jumatate a anului trecut.

Renault a anuntat ca va fi mai dificil sa atinga tinta de 4,5% pentru 2008 si cea de 6% pentru 2009, in contextul in care cresterea economica se tempereaza si increderea consumatorilor scade in Europa.

Vanzarile cumulate ale Renault si Dacia in Romania au scazut cu 16% in prima parte a anului, pana la circa 51.400. Cota de piata cumulata a marcilor din grup a scazut de la 39,1% in prima parte a anului trecut, la 33,6% in prezent.