Chevrolet Cruze - inlocuitorul lui Lacetti - vine in martie 2009 in Europa, cu trei versiuni de motorizare

de Vlad Barza     HotNews.ro
Joi, 21 august 2008, 17:59 Economie | Auto

GM da primele informatii despre noua sa compacta
Foto: General Motors
General Motors a prezentat primele fotografii si informatii oficiale despre Cruze, inlocuitorul lui Chevrolet Lacetti, care urmeaza a fi lansat in Europa in martie 2009 iar in prima jumatate a aceluiasi an ar trebui sa ajunga si in Romania. Cel mai puternic motor va fi un diesel de 150 CP, iar automobilul va fi o "masina mondiala" pentru General Motors, care o va asambla pe mai multe continente.

Modelul va fi prezentat in premiera mondiala la salonul auto de la Paris in octombrie.

Masina va fi disponibila in Europa cu doua motoare pe benzina: 1,6 litri 112 CP, 1,8 litri 140 CP si un turbodiesel de 2 litri 150 CP. Va fi disponibila optional si transmisia automata.

Masina va avea circa 4,60 metri lungime si ofera spatiu pentru cinci pasageri. Noul model va fi construit in mai multe fabrici, printre care se numara Ohio (SUA) si St Petersburg (Rusia). In Asia, masina va fi vanduta sub sigla Daewoo, scrie Motor Authority. In SUA, unde modelul va inlocui masina Chevrolet Cobalt, productia va incepe in 2010.

Cruze este construit pe asa-numita platforma Delta a General Motors, pe care vor fi construite masini precum viitorul Opel Astra, Saab 9-3 si vehiculul electric Chevrolet Volt. La anul va exista si o versiune cu volan pe dreapta, pentru Marea Britanie. Partea de inginerie a lui Cruze a fost realizata in Germania, iar designul in Coreea de Sud, la GM Daewoo.

Anul trecut in Romania s-au vandut peste 13.000 de masini Chevrolet. Aveo a fost cel mai vandut model, cu peste 8.200 de clienti, urmat de Spark cu circa 3.300. Lacetti a fost ales de peste 900 de clienti.
























Material sustinut de Superbrands

Recomandari de vara de la librarii Humanitas

Librariile Humanitas au aparut ca entitate juridica in anul 1993, insa primele doua librarii au fost deschise sub egida Editurii Humanitas inca din 1991. Cu peste 25 de ani in piata de distributie si vanzare de carte din Romania, compania isi propune sa ramana in continuare lantul de librarii cu cea mai mare pondere de carte din Romania, acordand editurilor nationale si locale, dar si autorilor romani, sansa de a ajunge la public.

4172 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Interesant (Joi, 21 august 2008, 18:09)

    Alex [anonim]

    Interesanta masina.Da costa tot cat Lacetti?
  • 0 (0 voturi)    
    euro ncap (Vineri, 22 august 2008, 10:01)

    razvan [anonim]

    Sunt curios daca vor reusi sa obtina mai mult de 2-3 stele la EURO NCAP. Oricum e de preferat in loc de orice dacie...
  • 0 (0 voturi)    
    d (Joi, 23 aprilie 2009, 9:08)

    ady [anonim]

    interesanta masina dar eu am un aveo si nu sint foate multumit de ue are o problma la punte cind este ploaie afara scirtiea la viraje din cauza la punte oricum masinile facute ptr Romania sunt foarte proaste in comparatie cu cele din afara


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version