Chinezii de la Jiangling Motors intentioneaza sa construiasca o uzina de automobile in Polonia si ar deveni primul producator chinez de masini care deschide uzina proprie in Europa, scrie ziarul Rzeczpospolita, citat de Automotive News. Ramane de vazut daca se va concretiza ceva, mai ales ca Jiangling si-a tot amanat importurile in Europa si are o imagine dezastruoasa dupa un test de siguranta esuat.

Chinezii vor discuta in septembrie cu autoritatile poloneze despre planurile de investitii, noteaza ziarul citat. Fabrica ar deveni cea mai mare din Polonia, cu o productie de 400.000 de unitati pe an, peste cele 360.000 construite de Fiat in Polonia.

Masinile chinezilor sunt aduse in Europa de compania belgiana Landwind Motor, iar directorul companiei importatoare spune ca masinile nu se compara cu BMW sau Volkswagen, dar au un raport bun calitate - pret.

Landwind a vrut sa aduca pe piata europeana un SUV produs de Jiangling inca din 2005, insa planurile au cazut dupa ce masina a obtinut rezultate catastrofale la un crash-test facut de organizatia auto germana ADAC. Nemtii spuneau atunci ca nu au vazut masina mai nesigura si adaugau ca sunt putine sanse ca soferul ca scape teafar, chiar si dupa un impact usor.

In 2006, Jinagling a prezentat un SUV si un minivan la Paris, promitand ca va incepe sa le comercializeze in Europa in 2007, apoi 2008, insa nu a facut nimic, fara a explica de ce.

Jiangling are sediul in provincia Jiangxi din centrul Chinei, produce vehicule comerciale usoare dar si pick-up-uri si vinde utilitare Ford si piese.

In prezent in Rusia se construiesc automobile chineze, insa cu ajutorul unor producatori locali. Chinezii de la Chery au batut palma cu producator local rus care le construieste un automobil intr-o uzina de langa Rostov, insa masina nu e vanduta sub brandul Chery.