Ford a inceput joi productia noii generatii a automobilului supermini Ka la uzina din orasul polonez Tychy unde e produs si Fiat 500, scrie Automotive News. Data exacta a lansarii in Romania nu a fost stabilita, dar masina va ajunge fie la finalul anului in curs, fie la inceputul lui 2009, au spus reprezentantii Romcar, contactati de Hotnews.ro.

Masina va fi disponibila in Europa pentru inceput cu un motor pe benzina 1,2 litri 69 CP si un diesel de 1,3 litri 75 CP. E posibil sa vina si propulsoare mai puternice dar inca nu s-a decis cand.

Ford va prezenta noul Ka la salonul care incepe la Paris pe 2 octombrie. Producatorul va construi anual 120.000 de masini la fabrica poloneza. Ford si Fiat au ajuns la un acord acum trei ani, iar introducerea proiectului Ka alaturi de Fiat 500 a creat 1.000 noi locuri de munca.

Ford a investit 120 milioane euro in Polonia si a construit o vopsitorie ecologica noua.

Ford a inceput productia lui Ka acum 12 ani iar de atunci a vandut pe plan mondial circa 1,4 milioane de unitati. In Romania s-au vandut numai doua masini Ka noi anul trecut si cinci exemplare in 2006.

In Europa s-au vandut 35.700 de masini Ka pe cele mai mari 19 piete ale marcii, in primele opt luni.

Printre concurentii lui Ka se numara Chevrolet Spark si Fiat Panda.