Dupa americani, francezi, germani, britanici si chinezi a venit si randul producatorilor auto din Suedia sa ceara ajutor guvernului. Saab si Volvo sunt parte a unor grupuri americane care se afla in dificultate, astfel ca Guvernul de la Stockholm trebuie sa ofere ajutor, noteaza Financial Times. Saab tine de General Motors, iar Volvo face parte din grupul Ford si e de asteptat ca americanii sa vanda in viitor ambele marci pentru a-si imbunatati situatia financiara.

Stephen Odell, seful Volvo si Jan-Ake Jonsson, directorul Saab, au vorbit fiecare cu ministrul suedez al industriei, Maud Olofsson si cu alti oficiali, pe tema obtinerii unor ajutoare. Guvernul suedez are de gand sa directioneze 250 de milioane de dolari pentru a ajuta cele doua marci, fie ca ajutor direct, fie ca garantii pentru imprumuturi, insa "discutia este inca deschisa", crede Matts Carlsson, analist la Goteborg Management Institute. El adauga ca industria auto e extrem de importanta pentru Suedia, iar autoritatile sunt deschise la ideea de ajutor.

GM a cumparat prima participatie la Saab in 1989 si de atunci marca nu a reusit sa obtina profit. General Motors vrea sa obtina ajutoare de peste 10 miliarde dolari in SUA dar pentru asta va trebui sa renunte la cateva din cele opt marci pe care le detine. Printre cele la care ar putea renunta se numara si Saab, iar surse spun ca sefii marcii au discutat si posibilitatea ca guvernul suedez sa cumpere o parte din Saab si productia marcii in tara de origine sa creasca.

Pozitia oficiala a Ford este ca Volvo nu e scoasa la vanzare, insa de mult timp au tot aparut stiri despre discutiile pe care oficialii le-au avut cu mai multi producatori pe tema vanzarii marcii care a avut pierderi de jumatate de miliard de dolari in trimestrul al treilea. Suedia va trebui sa se asigure ca ajutoarele pe care le va acorda nu incalca normele europene.

GM si Ford au nevoie cu disperare de ajutoare financiare de la autoritatile din SUA, iar dupa primele discutii nu le-au obtinut pentru ca nu au reusit sa convinga Congresul ca banii vor fi folositi eficient. Costructorii auto fac planuri detaliate si e de asteptat sa promita ca vor vinde o serie de marci pentru a-si reduce cheltuielile.