Dacia pastreaza preturile neschimbate

de Vlad Barza     HotNews.ro
Joi, 15 ianuarie 2009, 15:29 Economie | Auto

Automobile Dacia anunta ca pastreaza neschimbate preturile vehiculelor sale, insa cand va incepe programul Rabla va prezenta o oferta comerciala pentru cei care vor participa la program, a anuntat compania. Miercuri, o parte a presei a scris ca Dacia va reduce preturile masinilor cu 2.000 de euro, dupa ce declaratiile vicepresedintelui companiei au fost gresit intelese.

"Dacia s-a angajat din 14 ianuarie sa prezinte o oferta comerciala proprie, doar in favoarea clientilor care vor beneficia de programul Remat 2009, de indata ce acesta va fi lansat", spune compania in comunicat. Pretul celui mai accesibil Logan, de 6 400 euro, a ramas neschimbat din septembrie 2006.

Dacia spune ca a adus o serie de imbunatatiri serviciilor si masinilor sale, cum ar fi extinderea intervalului dintre revizii, dublarea perioadei de garantie sau introducerea in versiunile de serie a echipamentelor ABS si AFU (asistenta la franarea de urgenta).

Preturile pentru Logan sedan pornesc de la 6.400 euro, cele ale Sandero, de la 6.890 euro, iar la Logan MCV, de la 8.400 euro. Pentru vehiculele comerciale, preturile pornesc de la 7.000 euro pentru VAN si 7.300 pentru Pick-up. Cele mai scumpe versiuni costa 11.200 euro la Logan sedan, 12.150 pentru MCV, 9.850 euro pentru Sandero, 9.550 euro pentru VAN si 9.450 euro la Pick-up.

Constantin Stroe declara miercuri ca acei clienti care-si vor casa masina veche in programul Rabla si vor dori sa-si ia Dacie ar putea beneficia de reduceri oferite de companie, astfel incat avantajul client sa ajunga la un total maxim de 2.000 de euro, suma care include si prima de casare in valoare de 3.800 lei, oferita de stat.

Dacia se asteapta ca ianuarie sa fie una din cele mai slabe luni de vanzari din ultimii ani, dat fiind ca ca primeste cam 50 de comenzi pe zi, de patru ori mai putin decat in prima luna din 2008.





















Jurnal din Israel

FOTOGALERIE Israel pe repede inainte: kit de informatii pentru o calatorie reusita

De la nord la sud, Israelul are putin peste 400 de kilometri, iar de la est la vest, putin peste 100. E printre putinele tari ale lumii in care, in aceeasi zi, poti face si baie in mare si ski la munte. E taramul miracolelor si al sperantelor, tara sfanta a pelerinilor, teritoriu complet liber si dezinhibat pentru hedonistii de pretutindeni. Ca vrei sa te regasesti spiritual sau ca vrei sa gasesti energia unor petreceri fantastice, mergi in Israel. O sa capeti ce cauti si, uneori, chiar mai mult decat atat.

1988 vizualizari

  • +5 (7 voturi)    
    Atunci asta nu e criza!!! (Joi, 15 ianuarie 2009, 15:44)

    Luci [anonim]

    Pai in ce criza sunt cei de la Dacia domnule???
    Asa se face ? Hai sa ne uitam un pic afara....
    • +1 (1 vot)    
      Daaa? (Joi, 15 ianuarie 2009, 16:38)

      catalin [anonim] i-a raspuns lui Luci

      Sa-si pastreze si masinile...
    • 0 (0 voturi)    
      vrei nevasta seond hand? (Sâmbătă, 17 ianuarie 2009, 0:08)

      ioioi [anonim] i-a raspuns lui Luci

      Sigur ca romanul nu se desminte si este curva ciudoasa pana la capat.
      Natia asta este plina de fuduli si de frustrati care vor toti masini second musai sa nu fie dacii si daca nu au bani de ele se imprumuta.
      Cu mentalitatea asta nu o sa iesim nesifonati din criza economica pentru ca suntem prea prosti sa intelegem adevaratele prioritati si mai ales sa intelegem ca suntem toti in aceeasi barca cu economia.
      Mecanic vb. e foarte ok adapta un Logan pt. Romania, insa problema prod. Dacia este ca nu sunt sexy, si nici facute sa placa prin aspect fizic. In schimb masinile SH la pret similar cu un Logan nou, sunt intradevar de obicei mai sexy decat Loganu nou nout.
      Insa eu unul nu mi-as lua nevasta second hand chair daca e sexy si atragatoare ... nu de alta da dupa luna de miere s-ar putea sa ai probleme cu urinatu si bolile venerice sunt cam jenante ...


      Cu siguranta injectoarele de Logan nu se strica la 60kkm.
      Dar de furat se fura/inlocuiesc in service la orice km apoi clientu poate fi aburit ca asa face toate.
      Am fost furat in service si mi s-au inlocuit injectoarele (masina vestica).
      Odata pus in fata faptului mi-a fost imposibil sa dovedesc ca injectoarele mi-au fost inlocuite in resp.service desi la mine la motor nu s-a umblat ever, si alea plantate in service aveau zgarieturi si nici macar nu erau la fel.
      Nici nu am facut poze inainte sa bag masina in service, nici nu le-am marcat preventiv si nici nu am strans 2 martori cu proces verbal sub semnatura.
      Nu am reusit sa imi recuperez paguba si a fost foarte costisitoare experienta.
      Puteti sa ma credeti ca in RO esti furat la service, cum nu esti atent cu iti inlocuieste piesa cu una defecta si daca nu este in garantie sa o schimbi, cum scoti o gramada de bani din buzunar.

      Daca vreti puteti pune pe Logan si injectoare de Opel fara probleme (benzinar) tetat personal. Dupa cum am pus injectoare de logan pe cielo -- merge mai bine si consuma ceva mai putin.
  • 0 (6 voturi)    
    ramane cum am stabilit (Joi, 15 ianuarie 2009, 15:46)

    MG [utilizator]

    "GO WEST!"
  • +3 (9 voturi)    
    Proprietar de masina din Import (Joi, 15 ianuarie 2009, 15:53)

    gososan [utilizator]

    Sa va pastrati masinile si sa vi le cumpere angajatii dumneavostra pentru ca la 9 000 de EURO un Logan cu dotari nu as cumpara nici mort , si atunci am luat un Ford Focus 2006 rulat 91 000 de KM. tot la 9 000 de EURO.
    DOMNILOR faceti masina asta sa fie eficienta , in afara de faptul ca este nou , nu pot zice nimic desprea decat CEA MAI PROASTA MASINA inchideti fabrica. nu ma intereseaza!!!! apropo la 60 000 de km te lasa injectoarele la LOGAN 1 toti mecanici stiu asta de la service. ASA CA...........gunoi pe 4 roti
    • +2 (6 voturi)    
      ? (Joi, 15 ianuarie 2009, 16:04)

      ghiula [anonim] i-a raspuns lui gososan

      Umbla o vorba prin Germania, ca daca n-ar exista Opel, Ford-ul ar fi cea mai proasta masina...
      • 0 (6 voturi)    
        Probabil.... (Joi, 15 ianuarie 2009, 16:18)

        gososan [utilizator] i-a raspuns lui ghiula

        ...conduci o dacie din '78 si ai zis ca sa iti iei masina nou , sa ghicesc ce masina ?.... odata dacia forever dacia . Asa ca mai umbla si tu putin prin lume lasa povestile de la gura sobei .Tot gunoi ramane indiferent de cum este Opel sau Ford nu asta era ideea dar probabil ca nu te duce mintea , asta este...... la toi ne este greu.
    • +1 (9 voturi)    
      esti un mare tembel (Joi, 15 ianuarie 2009, 16:05)

      to fix or repair daily owner [anonim] i-a raspuns lui gososan

       pe ce te bazezi cand afirmi ca loganul este "cea mai proasta masina"? sau atunci cand afirmi ca la 60.000 km ii pica injectoarele ? ai logan ca sa poti participa la subiect ? din punctul meu de vedere esti mare cretin care respira degeaba.
      • +3 (7 voturi)    
        din pacate da (masina de servici) (Joi, 15 ianuarie 2009, 16:20)

        gososan [utilizator] i-a raspuns lui to fix or repair daily owner

        am si am schimbat 2 injectoare incearca sa vorbesti cu cine va de la service si mai lasati-o incolo de dacie.
        Chiar va place sa va minti asa frumos. inseamna ca in afara de dacie nu ati condus AMATORILOR
      • +1 (1 vot)    
        pt. to fix or repair daily owner (Joi, 15 ianuarie 2009, 23:19)

        celacant [anonim] i-a raspuns lui to fix or repair daily owner

        logan ,masina servici schimbat distributia la 50000 km .taranu tot la caruta trage.
      • +1 (1 vot)    
        Dacia pastreaza preturile neschimbate (Marţi, 20 ianuarie 2009, 18:13)

        Daniel j [anonim] i-a raspuns lui to fix or repair daily owner

        Ar fi bine sa te documentezi si apoi sa vorbesti. Sunt proprietar de Logan DIN PACATE si pot sa-ti spun ca cel putin motorizarea Diesel lasa de dorit din GREU. Trebuie sa schimb injectoarele si nu am facut decit 51000 de km!!!
    • -1 (5 voturi)    
      pt gososan (Joi, 15 ianuarie 2009, 16:35)

      alexander the great [utilizator] i-a raspuns lui gososan

      Prietene gososan sa vii sa-ti arat Logan dci cu 60000 la bord fara nicio problema in general nu numai la injectoare cum ne spui tu ce visezi noaptea...Si ca sa te enervez mai tare o sa-ti arat dci si cu 150000 pe taxi tot fara probleme si nu unu ci cateva zeci de la o companie a unui amic!!! Logan este alternativa viabila pentru o masina noua,dar tu esti prea redus si preferi "cazanele" samsarilor modificate la kilometraj,cu carti de service smenuite.
      • 0 (8 voturi)    
        Matiz taxi (Joi, 15 ianuarie 2009, 16:47)

        danila [anonim] i-a raspuns lui alexander the great

        Eu iti arat matiz pe taxi cu 481000km fara a se umbla la motor. Cand logan o sa depaseasca 350000km pe taxi atunci o sa trec si eu pe logan pe taxi.
      • +2 (4 voturi)    
        sa vi sa vezi si .... (Joi, 15 ianuarie 2009, 16:48)

        gososan [utilizator] i-a raspuns lui alexander the great

        tu 2 buc una din 2005 primele modele cu 75 000 km cu 3 buc injectoare bulite ( binenteles alergate) nu masina de duminica si lasa amici tai destepti ca eu umblu cu una reparata care abia mai porneste , la servici
        si una buc 2006 la fel . si tot cum spui tu pot fiii si de 150 000 dar in momentul in care ai 10 sau mai multe la nr din x vandute inseamna ca se intampla ceva si din pacate lucrez in ind automotive asa ca mai las-o incolo de explicatie ca stiu cum se fac esaloanele de teste la dacia.fi baiat cuminte si ciocu mic ca nu stii ce vorbesti.
        • -1 (3 voturi)    
          lasa-ne... lasa-ne... (Joi, 15 ianuarie 2009, 18:18)

          alexander the great [utilizator] i-a raspuns lui gososan

          esti pe langa prietene,degeaba te lauzi ca lucrezi in domeniu si iti dau un sfat: alimenteaza si tu cu motorina buna(OMV,MOL,Rompetrol) nu cu motorina de la tractor si ai sa vezi ce bine merge...
  • +2 (6 voturi)    
    deci asa ramane !!! (Joi, 15 ianuarie 2009, 15:55)

    Kpax [utilizator]

    JOS TAXA!!
    Poate asa o sa mai scada si ei la preturi !!!!
  • +3 (9 voturi)    
    sa le arda de rable ce sunt... (Joi, 15 ianuarie 2009, 15:56)

    eu [anonim]

    Nu poti compara un Audi, VW, Opel, Mercedes cu un jaf de Dacie. Sa-si tina preturile asa ca eu unul care vreau sa-mi iau masina cu siguranta nu voi lua de la ei! Apropo, sa-si concedieze economistul daca le-a recomandat sa-si tina preturile!
    • +7 (9 voturi)    
      RECOMANDAREA MEA ESTE.. (Joi, 15 ianuarie 2009, 16:05)

      gososan [utilizator] i-a raspuns lui eu

      sa-i concedieze pe toti ca nu-mi pasa de ei nici cat negru sub unghie daca pe mine ma concediaza maine angajatorul cui ii pasa ?? dar pe angajatii de la dacia trebuie sa-i plangem tot timpul de unde atata solidaritate ia mai dati-o incolo de economie de piata!!
    • +3 (5 voturi)    
      sustin (Joi, 15 ianuarie 2009, 16:29)

      gososan [utilizator] i-a raspuns lui eu

      Sunt de acord . Logan este masina de lumea a 3 a. Nu trebuie sa ne ascundem dupa deget. , normal si trabant a fost masina buna . Nu? altfel nu o mai faceau
  • +3 (7 voturi)    
    Cu alte cuvinte... (Joi, 15 ianuarie 2009, 15:59)

    Andrei [anonim]

    Dam mai ieftin doar masinile care beneficiaza de "Remat", alimentat cu fonduri de la stat... cum suna asta?

    Deci... merci... nu vreau LOGAN!

    Eu nu inteleg companiile astea si nici angajatii de-acolo. Lor sa li se faca concesii din partea statului (vezi bucata cu mentinerea taxei auto) dar ei sa nu faca vreo concesie...

    E baieti... sa faceti 1001 de Dacii si sa va plimbati cu ele prin pracul vostru auto!
  • +3 (5 voturi)    
    .... (Joi, 15 ianuarie 2009, 16:01)

    Vladutz [anonim]

    atunci sa nu se mai planga ca-s in galeata si nu au vanzari... acum, cu atat mai putine.

    SAU.... au cazut la o intelegere cu guvernul.

    ramane de vazut "noua" taxa auto... si apoi mai discutam despre reducerile 0% ale daciilor.
  • +2 (8 voturi)    
    lighean (Joi, 15 ianuarie 2009, 16:06)

    alpha [utilizator]

    "lighean"-ul pe 4 roti a fost conceput ca alternativa la sh-urile occidentale.la 8-10000 euro poti lua o masina formidabila de 3 ani care te tine inca 100000 km fara probleme.daca vor sa vanda ligheanurile sa scada pretul.
  • +1 (5 voturi)    
    Ce fraieri! (Joi, 15 ianuarie 2009, 16:06)

    IekonOmu' [anonim]

    Cum se poate sa tii la pret? EU, daca eram in locul lor le maream macar cu 50%!
  • 0 (4 voturi)    
    tipic... (Joi, 15 ianuarie 2009, 16:07)

    tudor [anonim]

    As spune ca e o decizie tipica pt mintea unui roman :)) dar probabil nu e.
    Cine are dacie logan va spune ca e buna masina, dar cine a mai incercat si altceva va prefera fara ezitare o alta masina straini chiar si SH! Domnilor economisti sunteti cam degeaba in fabrica aia... e o regula de baza daca e cerere pret mare daca nu e pret mic...
  • +6 (8 voturi)    
    Politici de cartel (Joi, 15 ianuarie 2009, 16:09)

    Egos [anonim]

    Pe cand se auzeau surle si trambite legate de lansarea Logan-ului - masina care va revolutiona piata auto romaneasca -, se aproxima un pret de vanzare de 5000 euro pt modelul de baza. Intre timp pretul oficial de vanzare a ajuns la 6400 (adica cu 28% mai mult)... pt o masina care nu are nici macar ABS!!!

    Masina putea foarte bine sa coste 5000 si sa aiba vanzari spectaculoase, dar in goana dupa profit s-a decis un pret mai mare. Protectia de pret este o politica de cartel, cam la fel ca si in alte sectoare de activitate .... NIMENI NU LASA LA PRET!

    Rusine sa le fie: au facut suficient profit incat sa nu mai aiba tupeul sa ceara bani de la stat!
  • +6 (8 voturi)    
    frantzuijii (Joi, 15 ianuarie 2009, 16:11)

    eugen [anonim]

    Ei cum vor sa reziste crizei, chiar nu inteleg ca masinile lor s-au scumpit??!!!
    Loganul care in vara valora 38 de mii de lei acum valoreaza 44 mii (cred ca au si marit salariile dupa noul euro :)) ).
    Le urez succes la vandut masini :)))
    • -3 (3 voturi)    
      cretin? (Joi, 15 ianuarie 2009, 16:34)

      dealer [anonim] i-a raspuns lui eugen

      nu dacia a scumpit masina de la "38 de mii la 44 de mii" ci BNR-ul care afiseaza un curs euro 4.27 lei ,luativa de Isarescu ....
  • +1 (3 voturi)    
    Francezul nu e filantrop (Joi, 15 ianuarie 2009, 16:12)

    Daniel [anonim]

    Omul face afaceri. Iar cele cu statul sunt cele mai bune. I se rupe de sukerii care platesc taxa de 30 de ori. Conteaza ca profitul lui sa cresca. Sa vanda ceva prost cat mai scump. Crede ca mia de euro bloca vanzarile la Dacia.
  • +4 (4 voturi)    
    :) (Joi, 15 ianuarie 2009, 16:24)

    owl [anonim]

    Cand masina aia de 9000 o vindeti cu 5000, pt ca acolo cred eu ca e valoarea ei, imi dati un mail. S-ar putea sa o cumpar...

    Mult succes...
  • +5 (5 voturi)    
    faliment le doresc si eu (Joi, 15 ianuarie 2009, 16:25)

    raduch [anonim]

    mai au tupeu sa ceara ajutoare de la stat si la le elimine concurenta ca sa incaseze ei profit.... imi pare rau pt oamenii aia care nu o sa mai aiba de lucru, dar e vina numai a conducatorilor firmei.... tb schimbti neaparat....
  • +7 (7 voturi)    
    Francezii (Joi, 15 ianuarie 2009, 16:26)

    dorel [anonim]

    Astia ne vand rable facute de noi la super preturi, apa nova ne da apa noastra la supra pret, etc.
  • +4 (4 voturi)    
    haha (Joi, 15 ianuarie 2009, 16:55)

    haha [anonim]

    pai dacia cumpara piese, echipamente in lei, isi plateste salariatii in lei, dar vinde masina in euro !!!!

    huuuuuuaaaa, eu personal vreau sa vad dacia ingropata, ori scoate ceva calitativ, sau scade preturile la maxim 5000 euro pt un logan dotat, ori sa se duca la vale.

    si asa profitul si banii pe care ii face dacia, se duce la renault in franta, fac francezii bani pe spatele nostru, si noi ne laudam ca avem industrie auto productiva!
  • +3 (3 voturi)    
    CONDITIONEAZA reducerile?? (Joi, 15 ianuarie 2009, 16:59)

    Sorin [anonim]

    adica nu fac reduceri daca nu da si statul ceva?
    Siguri se mai simt, domnule.
    Practic, incearca sa santajeze statul.

    Altminteri, eu n-am nimic cu logan-ul.
    Daca n-ai cine stie ce pretentii, e o masina buna:
    te duce din punctul A in punctul B,
    cu un pret rezonabil,
    si fara sa stai noaptea cu grija ei.
    Cei care-si pot permite sa dea (fara sa ia credit)
    mai mult, pe o masina mai buna, bravo lor.
    N-are insa rost sa-si verse mizeriile in capul
    celor care-si permit mai putin.
  • +1 (3 voturi)    
    DACIA... (Joi, 15 ianuarie 2009, 18:32)

    draga [anonim]

    romania este tara excrocilor ... iar loganul este produsul romanesc...
  • 0 (0 voturi)    
    Dacia pastreaza preturile neschimbate (Joi, 15 ianuarie 2009, 18:46)

    cititor [anonim]

    Dar ce credeati ca Renault va scadea preturile la Dacia in locul masinilor fabricate in Franta adica Renault Clio si Megan Sedan cu cate 20 - 25 %. Pai alea trebue sa se vanda nu Dacia.
    Adica sa opreasca productia in Franta in loc de Romania respectiv sa dea afara francezi in loc de romani. Sunteti naivi ( sa nu zic tampiti) daca veti considera ca cineva vine sa faca afaceri in Romania si in interesul romanilor.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică