Dacia a lansat in Franta motorizarea de 1,2 litri, 75 CP benzina care este disponibila pe Sandero, cu preturi intre 7.800 euro si 9.300 euro, in functie de nivelul de echipare, a anuntat Renault. Aceasta motorizare va fi lansata si pe piata romaneasca in acest an, dar nu se stie exact momentul.

Motorul de 1,2 litri 75 CP, 16 valve e prezent si pe modelul Clio Symbol la Renault. Pe Sandero, consumul mixt al masinilor echipate cu acest propulsor este de 5,9 litri/100 km, conform datelor Renault. Consumul mediu urban este 7,6 litri/100 km, iar in extra-urban este de 4,9 litri/100 km. Viteza maxima este de 161 km/h, iar masina ajunge de la 0 la 100 km/h in 13,6 secunde.

Emisiile de CO2 sunt mai scazute decat la alte versiuni Dacia pe benzina, 139 g CO2/km, iar Sandero cu acest motor este eligibil pentru programul Rabla din Franta. In acest program se acorda o prima de casare de 1.000 euro pentru cei care renunta la masina mai veche de 10 ani si doresc sa-si ia una noua.

Preturile Logan berlina in Franta pornesc de la 7.600 euro, pentru versiunea cu motor 1,4 litri 75 CP benzina , in timp ce la MCV preturile pornesc de la 8.900 euro, acelasi propulsor.

Franta a fost anul trecut cea mai buna piata de export pentru Dacia, cu 43.000 de masini, urmata de Germania, cu 25.000.