Noua generatie Opel Astra va fi lansata in Romania in primavara anului viitor, tot atunci soseste si noul Opel Meriva, iar in noiembrie anul acesta urmeaza sa iasa din productie Astra Clasic, au declarat reprezentantii General Motors Romania.

Declaratiile au fost facute pentru StiriAuto.ro de Constantin Avromescu, director de marketing, vanzari si post-vanzare pentru Romania la General Motors SEE, la evenimentul de lansare a Opel Insignia ST.

Presa internationala de specialitate a dat joi informatii despre viitoarea generatie Opel Astra care va adopta elemente de design de la Insignia si va avea motoare cuprinse intre 75 si 240 CP.

Hatchback-ul va fi cu 10 cm mai lung decat versiunea din prezent, iar break-ul Opel Astra Sport Tourer va fi mai lung cu 20 cm decat masina care este in prezent in showroom-uri. In prezent, in Romania, preturile Astra pornesc de la circa 12.000 euro, TVA inclus, iar cele ale Astra Classic de la circa 10.000 euro, insa modelul nu se va mai produce din noiembrie.

Modelul care concureaza cu Volkswagen Golf si Ford Focus e extrem de important pentru Opel si in Romania, unde vanzarile cumulate ale Astra si Astra Classic au totalizat peste 60% din vanzarile marcii germane anul trecut.

In primavara anului viitor va ajunge in Romania si noua generatie a masinii de clasa mini, Chevrolet Spark.