Seful Fiat discuta luni la Berlin cu autoritatile germane si conducerea Opel pe tema planului de a uni operatiunile Fiat Auto, Chrysler si General Motors Europe intr-o companie care va vinde anual 6 - 7 milioane de automobile, ceea ce ar plasa-o in primele trei de pe glob, scrie Financial Times. UPDATE: Fiat a modificat oferta pentru Opel si e dispusa sa dea un miliard de euro, fata de 750 milioane initial, scrie AFP care citeaza un leader sindical de la nemti.

Sergio Marchionne, seful Fiat, vrea ca divizia auto a grupului sa fie separata de celelalte divizii si apoi sa fie unita cu operatiunile europene ale GM (Opel/Vauxhall si Saab) plus partea din Chrysler pentru care italienii au batut palma saptamana trecuta.

Noua super-companie ar avea venituri anuale de 80 miliarde euro si ar produce 6-7 milioane de vehicule, mai putin decat Toyota, cam la fel ca Volkswagen, dar peste Renault-Nissan si Ford.

Marchionne spune ca aceasta este solutia perfecta si spera ca pana la finalul lunii tranzactia sa fie incheiata, iar la vara noua companie ar trebui sa fie listata la bursa "Fiat/Opel suna bine, daca vor Opel intai, eu n-am nimic impotriva", spune seful Fiat.

Daca si autoritatile din domeniul concurentei isi vor da acordul, operatiunile din cele 10 uzine europene ale General Motors s-ar combina cu cele 11 uzine ale Fiat. Nemtii sunt prezenti in nordul continentului, italienii in sud. Opel avea 54.000 de angajati la finalul anului trecut in Europa, in timp ce Fiat avea 39.000. E de asteptat ca 8-9.000 de joburi sa fie eliminate dupa fuziune.

Marchionne va cere guvernelor unde Fiat si Opel au uzine sa acorde garantii pentru imprumuturi, italianul dovedind ca poate profita de criza si de puternica implicare a statului. Fiat va beneficia de sume importante si va obtine active valoroase ale GM, la preturi extrem de mici, de neinchipuit inainte de izbucnirea crizei. "E o solutie extrem de simpla la o problema spinoasa", conchide Marchionne.

Ramane de vazut daca nemtii vor accepta ideile lui Marchionne, nu va fi usor, mai ales ca sindicalistii Opel s-au declarat ingrijorati de o fuziune cu Fiat deoarece, spun ei, italienii sunt interesati de banii de la guvern si vor face concedieri masive.