Identitatea pilotului de teste care apare de fiecare data la emisiunea auto Top Gear de pe BBC a fost dezvaluita. Personajul The Stig care face drive-test cu super-masini intr-un costum alb si o casca ce ii mascheaza fata este Michael Schumacher, germanul care a castigat de sapte ori titlul la Formula 1. Presa credea ca The Stig este un cascador care a jucat in filmul Quantum of Solace si ramane de vazut daca Schumacher este intr-adevar misteriosul personaj sau BBC a dat doar o lovitura de marketing.

Identitaea lui The Stig a fost un secret bine pastrat, dar duminica seara, intr-o noua serie a emisiunii Top Gear, personajul si-a dat masca jos de fata cu gazda emsiunii, Jeremy Clarkson.

In ianuarie presa scria ca The Stig este Ben Collins, care a activat ca si cascador in filmul Quantum of Solace.

Presa britanica se indoieste totusi ca Schumacher poate fi The Stig, mai ales ca Jeremy Clarkson spune la finalul emisiunii "Stiti ceva? Nu cred ca Michael Schumacher este The Stig".