Capacul radiatorului unui Bugatti de colectie produs in 1926 s-a vandut cu 238.000 de euro la o licitatie in Franta, dat fiind ca avea atasata si o statuie de argint sculptata de fratele lui Eittore Bugatti, scrie AFP. Capacul era de la un model Bugatti Royale "Coupé Napoléon", care a apartinut industriasului elvetian Fritz Schlumpf.

Cand a construit Bugatti Royale "Coupé Napoléon", francezul Eittore Bugatti a avut in gand sa creeze cea mai luxoasa masina din lume, una gandita a fi destinata capetelor incoronate. Au fost construite sase masini, iar Eittore si-a rugat fratele, Rembrandt Bugatti, sa sculpteze mici statui care sa fie atasate capacului radiatorului. Cel vandut in acest week-end la Molsheim in Franta avea o statuie din argint infatisand un elefant.

Pretul de pornire a fost 70.000 euro dar in final s-a ajuns la o valoare de trei ori mai mare, iar colectionarul care a cumparat obiectul a dorit sa ramana anonim.

Statuia are 20 cm inaltime si impreuna cu capacul cantareste 1,3 kg.

Vanzarea a fost organizata de mostenitorii industriasului elvetian Fritz Schlumpf care impreuna cu fratele sau a dorit sa puna pe picioare un imperiu al textilelor in Franta. Compania lor a dat faliment in anii 70', iar Fritz Schlumpf a fost obligat sa paraseasca Franta si nu a putut sa-si ia decat foarte putine bogatii cu el. Mai tarziu au fost descoperite 500 de masini de colectie pe care fratii le cumparasera de-a lungul timpului.