General Motors a semnat, vineri dimineata, actele prin care cele mai bune active ale companiei sunt vandute unei noi firme care va fi detinuta in proportie de 60% de statul american, spun surse apropiate tranzactiei, citate de Reuters. General Motors iese astfel de sub protectia legii falimentului dupa 40 de zile.

Guvernul si reprezentantii companiei auto au semnat actele la 06:30, ora Americii, iar de acum ia fiinta "noul GM", o companie de dimensiuni mai mici care nu va mai avea opt marci, ci se va baza pe doar patru: Chevrolet, Cadillac, Buick si GMC.

Noul General Motors va fi o companie de dimensiuni mai mici si ar trebui sa fie mai bine adaptata crizei. "Vechiul" General Motors a fost zeci de ani cea mai mare companie auto din lume, insa in ultimii cinci ani a pierdut 80 de miliarde de dolari si a acumulat datorii uriase.

Noua companie scapa de datorii si de povara unor contracte care ar fi dus-o spre lichidare fara ajutor de la stat. Procesul de restructurare sub protectia legii falimentului a fost extrem de scurt, durand cu doua zile mai putin decat in cazul Chrysler, o companie mult mai mica.

Guvernul american va detine un pachet majoritar de 60,8% din actiunile "noului GM", in schimbul unor ajutoare de 50 miliarde de dolari. Statul canadian va detine 11,7%, sindicatul auto UAW - 17,5%, iar creditorii - 10% din actiuni, in schimbul anularii unor datorii de 27 miliarde dolari.

General Motors continua sa negocieze vanzarea unor branduri secundare ca importanta si a altor active, inclusiv a diviziei din Europa - Opel. Grupul a semnat recent acorduri preliminare pentru vanzarea Saab catre producatorul suedez de automobile de lux Koenigsegg, a marcii Hummer catre un consortiu chinez, si a diviziei Saturn catre un lant de dealeri auto din SUA. In schimb, brandul Pontiac va disparea in urmatoarele luni, cum s-a intamplat cu Oldsmobile acum cativa ani. Acordul pentru vanzarea Opel catre consortiul Magna - Sberbank ar trebui semnat la jumatatea lui iulie, dar pe fir au intrat si chinezii de la Beijing Auto.