Opel va trimite patru luni in somaj tehnic 600 de oameni de la uzina de langa Zaragoza, Spania, unde e produs modelul Meriva, scrie AFP. Germanii vor sa ajusteze productia cu nivelul mai scazut al cererii, iar oamenii nu vor lucra intre noiembrie 2009 si martie 2010. La mai multe uzine Opel din Europa s-au facut proteste, dupa ce consortiul Magna - Sberbank care va deveni actionar al Opel a spus ca e posibil sa renunte la 11.000 de angajati in Europa.

La uzina spaniola lucreaza 7.000 de oameni, iar productia zilnica e de 1.800 de masini, in timp ce capacitatea e de 2.150. Cei 600 care vor fi trimisi in somaj tehnic constituie a treia etapa de restructurare la aceasta uzina de unde ar putea fi concediati pana la urma 2.100 de angajati.

Consortiul Magna - Sberbank care va prelua 55% din Opel are de gand sa renunte la 11.000 din cei 43.000 de angajati ai Opel in Europa. Autoritatile din Marea Britanie, Belgia si Spania sunt suparate pe cele de la Berlin, deoarace spun ca nemtii au tinut cu tot dinadinsul ca GM sa vanda Opel catre Magna-Sberbank pentru a salva uzinele din Germania, lasand de izbeliste celelate uzine europene Opel.

Ultimele informatii arata ca guvernul german va da ajutoare de 4,5 miliarde euro catre Opel, iar uzina din Belgia are mari sanse sa fie inchisa.