Carl-Peter Forster, omul care a condus operatiunile europene ale General Motors ar putea pleca la Tata Motors, scrie presa germana si engleza. Dupa ce GM s-a razgandit si nu a mai vrut sa vanda Opel catre concernul Magna-Sberbank, Forster s-a declarat dezamagit si a renuntat la functie, iar informatiile din piata arata ca ar putea merge la compania indiana Tata, fie pentru a ocupa o functie importanta la Jaguar - Land Rover, fie pentru a coordona lansarea Nano pe continent.

The Sunday Times a scris ca Forster ar putea ocupa o functie importanta la divizia Jaguar si Land Rover a Tata Motors, pentru a relansa marcile ale caror vanzari au scazut drastic. Saptamanalul german Focus a scris insa ca Forster se va duce la Tata Motors, insa se va ocupa de lansarea peste doi ani a masinutei Nano in Europa.

Forster a condus GM Europe in ultimii cinci ani, strategia sa fiind de a relansa marcile si de a scoate modele si variante mai economice. Dupa ce saptamana trecuta General Motors s-a razgandit si nu a mai vrut sa vanda Opel, Forster s-a aratat extrem de dezamagit ca miscarea pe care o sustinea nu s-a mai petrecut.

E de asteptat ca in zilele urmatoare GM Europe sa anunte schimbarile la nivelul conducerii, insa Automotive News scrie ca pana atunci functia lui Forster va fi ocupata de Nick Reilly, director pentru afaceri internationale la General Motors.

Viitorul Opel in continuare sub GM este incert, producatorul avand ca scop reducerea costurilor fixe cu circa 30%, actiune ce se va face si prin renuntarea la cel putin 10.000 de angajati din cei 54.000 ai Opel in Europa.