Desi Polonia nu a avut program Rabla on 2009, piata auto a reusit sa ramana pe plus datorita celor care si-au luat masini noi prin programele Rabla din Germania si Slovacia, scrie AFP. Astfel, aproape 15% din masinile noi vandute in showroom-urile poloneze anul trecut au fost cumparate prin programele Rabla ale tarilor vecine, arata un studiu citat de agentia franceza de presa.

Studiul realizat de institutul Samar arata ca 45.000 de masini noi au fost cumparate de clienti care au casat masini vechi in Germania si Slovacia. Practic, strainii au preferat sa vina in Polonia sa-si ia masina, profitand si de faptul ca zlotul s-a depreciat in raport cu euro, iar programul Rabla din Germania nu interzicea ca masina noua pentru care utilizatorul primise prima de casare sa fie cumparata din alta tara.

Practic, in showroom-urile poloneze s-au vandut anul trecut circa 320.000 de masini, nivel usor mai mare decat in 2008. La capitolul inmatriculari in Polonia cifrele au fost cu 13,5% mai mici anul trecut, diferenta fiind data de masinile cumparate de straini si inmatriculate apoi in alte tari.

Programul Rabla german a inceput in februarie 2009, bugetul fiind suplimentat la cinci miliarde euro, pentru ca doua milioane de oameni sa poata beneficia de prima de casare de 2.500 euro dupa ce renunta la masina mai veche de noua ani.

In Slovacia, prin programul rabla primele de casare ajungeau la 2.000 de euro pentru cei care renuntau la masina mai veche de zece ani.