Toyota confirma ca la unele masini din ultima generatie Prius franele pot raspunde mai greu, iar compania va anunta in scurt timp un remediu pentru corectarea problemei, scrie AFP. Toyota a primit 77 de plangeri in Japonia si circa 140 in SUA in legatura cu probleme cu franele, iar compania a precizat ca a fost o eroare la design-ul sistemului ABS, problema corectata in ianuarie. Toyota va anunta o solutie pentru masinile hibride Prius cumparate in intervalul mai - decembrie 2009.

Mai ales pe vreme rece "franele pot reactiona mai greu, insa daca veti continua sa apasati pedala mai cu forta, masina se va opri", spune responsabilul pentru control de calitate al grupului, Hiroyuki Yokoyama. El a precizat ca sistemul ABS a fost modificat in ianuarie, astfel ca erorile de design au disparut, insa trebuie anuntate curand masuri pentru cei care au cumparat masinile inainte de ianuarie.

Toyota a primit 77 de plangeri in Japonia pe aceasta tema si circa 140 in SUA. Reprezentantul companiei spune ca Toyota nu a ascuns problema ci a reactionat normal din moment ce plangerile au aparut la finalul anului trecut cand s-a racit vremea. Yokoyama a mai spus ca masinile se opresc in siguranta daca frana e apasata mai puternic, dar responsabilul Toyota nu a spus daca se va face un recall pe aceasta tema.

Toyota trece printr-o perioada mai grea dupa ce numarul masinilor ce urmeaza a fi rechemate pe plan mondial pentru alte posibile probleme, de data aceasta la acceleratie, trece de opt milioane unitati. Compania a confirmat ca aceste rechemari masive o vor costa circa doua miliarde dolari si ca va pierde si cota de piata.

Totusi, compania si-a imbunatatit estimarile de profit pentru anul financiar care se va incheia in martie, asteptand castig net de aproape 900 milioane dolari, dupa ce ultimul trimestrul din 2009 a fost unul foarte bun.