Versiunea restilizata a modelului Fabia de la Skoda va fi adusa de Porsche Romania in luna mai cand va ajunge si varianta cu facelift a MPV-ului Roomster, a spus brand manager-ul marcii in Romania, Vlad Rusu la evenimentul de lansare a Skoda Superb Combi. In a doua parte a anului ajunge in tara si varianta sportiva a Fabia, RS, masina cu motor de 180 CP. Vlad Rusu a mai spus ca daca piata totala ramane la nivelul de anul trecut estimarile privind vanzarile Skoda in tara se situeaza in jurul a 9.000 de masini.

Skoda a prezentat luna aceasta versiunea restilizata a Fabia la salonul auto de la Geneva, iar modelul ajunge in prima parte a lunii mai si in tara. In afara de restilizarile de la exterior, in special in partea frontala, noua Fabia va dispune si de motorul de 1,2 litri, 105 CP benzina, in timp ce diesel-ul de 1,4 litri va fi inlocuit de unul de 1,6 litri, a spus Vlad Rusu, brand manager la Skoda in grupul Porsche Romania.

Tot in mai ajung in tara versiuni restilizate ale MPV-ului Roomster dar si ale utilitarei Praktik. La partea de noutati in al doilea semestru va fi lansata masina sport Fabia RS cu motor de 1,4 litri, 180 CP. Masina atinge 224 km/h, ajunge de la 0, la 100 km in 7,3 secunde, iar consumul mediu mixt anuntat de producator e de 6,3 litri/100 km.

Vlad Rusu spune ca lansarea Dacia Duster nu va afecta vanzarile SUV-ului Yeti al Skoda care e in showroom-uri din toamna anului trecut. "Yeti este in alta liga", spune Vlad Rusu, referindu-se la diferenta de pret de cateva mii de euro fata de Dacia SUV. Pana in prezent Skoda a vandut 50 de masini Yeti, iar tinta pentru intregul an este de 300 de unitati.

Vlad Rusu mai spune ca programul Rabla a inceput bine pentru Skoda, au fost livrate 350 de masini, alte 100 sunt pe cale de a ajunge la cumparatori, iar 99% din cei care vin sa-si ia masina prin "Rabla" au trei vouchere cumparate, fie de la oameni care si-au casat masina veche, fie direct de la dealerii Skoda.

Seful Skoda in Romania spune ca obiectivul marcii este de a-si pastra cota de 8% pe piata, iar daca vanzarile totale raman la nivelul de anul trecut - 115.000 de masini noi - atunci Skoda ar trebui sa faca 9.000. Anul trecut s-au inmatriculat in tara 9.200 de masini Skoda noi, cu 62% sub cele peste 24.000 din anul anterior.