Renault va inaugura in 2012 dupa o investitie de aproape un miliard de euro o uzina in orasul marocan Tanger unde vor fi construite doua noi modele Dacia, capacitatea uzinei africane putand ajunge in cativa ani la 400.000 unitati/an, peste productia uzinei de la Pitesti, scrie ziarul farncez Les Echos, citand reprezentanti ai companiei. Cele doua modele Dacia care ar urma sa fie construite exclusiv in Maroc ar putea fi un monvolum compact si o mica utilitara, avantajele uzinei tinand de forta de munca de cinci ori ma ieftina decat in Franta si de apropierea fata de Franta si Spania.

Les Echos scrie ca in momentul inaugurarii uzinei din orasul Tanger de la langa stramtoarea Gibraltar, capacitatea de productie va fi de 170.000 masini/an, insa pe termen mediu va putea creste la 350.000, chiar 400.000. Daca se va atinge aceasta capacitate uzina din Tanger va deveni cel mai important sit de productie pentru Dacia deoarace uzina de la Mioveni nu mai poate prelua noi programe de productie fiindca a ajuns foarte aproape de capacitatea de 350.000 automobile/an.

Renault va investi intre 800 milioane euro si un miliard pentru uzina din Tanger unde vor fi 6.000 de salariati. Cotidianul scrie ca acolo vor fi produse doua noi modele Dacia cunoscute in interiorul Renault sub numele de cod J92 si K67 care se refera la un monovolum compact si un fel de versiune pentru Dacia a utilitarei Renault Kangoo.

Informatiile sunt foarte plauzibile mai ales ca in aprilie, presedintele Consiliului de Administratie al Dacia, Jacques Chauvet declara, citat de 0-100.ro ca urmatoarele doua modele din gama Dacia, ce isi vor face debutul pe piata in urmatorii ani, nu vor mai fi produse in Romania, ci in Maroc. “Ar fi o greseala sa fabricam mai mult de sase modele la Mioveni. Lucratorii nu s-ar mai putea concentra la ce trebuie sa faca daca ar avea o diversitate prea mare de operatiuni de efectuat”, a spus Chauvet. “Cum am mai spus, in gama Dacia vor intra doua noi modele. Unul dintre acestea va fi produs in noua uzina Renault din Maroc, din 2012, iar ulterior va intra in fabricatie si celalalt model, in aceeasi fabrica”, a adaugat el.

Les Echos mai scrie ca noile modele Dacia ar trebui pozitionate cu mare grija, "la milimetru" pentru a nu canibaliza modele Renault. Dacia are in gama furgonul VAN care este un model lung si jos, in timp ce piata cere vehicule urbane mai scurte si mai inalte, mai scrie ziarul francez.

Marocul va cunoaste astfel o crestere puternica si are o serie de avantaje. Astfel, forta de munca e de cinci ori mai ieftina decat in Franta, statul a dat scutiri de TVA si in plus exista o retea de producatori de componente care produc pentru cealalta uzina Renault din Maroc care produce de cinci ani Logan sub sigla Dacia. Un mare avantaj tine si de apropierea de porturile franceze si spaniole, distributia masinilor in sudul si vestul Europei fiind mai facila decat din Romania.

Renault are in Maroc o fabrica in Casablanca ce produce Logan din iulie 2005 si Sandero din iunie 2009.