​Inmatricularile de masini noi in tara au depasit nivelul de 10.000 unitati in iulie, ceea ce reprezeinta o scadere de numai 2% fata de iulie 2009. In primele sapte luni s-au inmatriculat 47.000 de masini noi in tara, scadere de 36% fata de anul trecut. In iulie au revenit cresterile, Volkswagen a urcat cu 32%, Skoda, cu 27%, iar Opel, cu 21%, conform datelor DRPCIV.

In iulie s-au inmatriculat circa 10.400 de masini noi in tara, scadere de 2,2% fata de luna similara din 2009. In primele sapte luni s-au inmatriculat 47.017 autoturisme noi, scadere de 36% fata de cele peste 73.000 din perioada similara a anului trecut.

Iulie a fost cea mai buna luna din an pentru masinile noi, dupa ce la inceput de an aveam si scaderi de 80 - 90%. Acum, unele marci si-au vazut vanzarile urcand: Volkswagen (31,7%), Skoda (27,2%), Mercedes (53,1%), Citroen (50%), Opel (20,8%), Nissan (84%).

In primele sapte luni s-au inscris in circulatie aproximativ 15.500 de masini Dacia, cu 32% mai putin decat in sapte luni din 2009. Alte trei marci au depasit pragul de 4.000 de masini: Skoda, Volkswagen si Renault, care insa sunt si ele pe minus: declin de 39% pentru VW, 30% pentru Skoda si 20% pentru Nissan.

Marcile germane premium au avut evolutii diferite. Daca BMW si-a vazut vanzarile avansand cu 12%, pana la peste 800 de masini, in timp ce Mercedes si Audi au inregistrat vanzari de sub 600 de masini, scadere de aproape 50% fata de perioada similara din 2009.

In iulie s-au inmatriculat in tara peste 15.000 de masini second-hand, dintre care circa 4.300 au fost Volkswagen, 4.100 au fost Opel, circa 1.400 au fost Ford, iar Audi a depasit 1.000 de unitati.