Cel mai mult a crescut piata auto din Letonia (+126%), urmata de Islanda (+124%) si Estonia (+118%). In Lituania cresterea a fost de 93%, iar in Slovacia de 51%. Grecia a fost campioana scaderilor (-63%), in Spania declinul a fost de 24%, iar in Italia de 21%.
Germania a ramas cea mai mare piata ca volum, cu peste 211.000 de masini noi inmatriculate luna trecuta, urmata de Franta cu circa 185.000 si Italia cu 164.000. In Romania s-au inmatriculat circa 2.600 de masini noi, iar in Bulgaria jumatate.
Per total, in cele 28 de tari cuprinse in statistici s-au inmatriculat circa 1,08 milioane masini noi, fata de 1,07 milioane in ianuarie 2010. Volkswagen a ramas marca numarul unu, cu 12% din piata, urmata de Renault cu 8,4%, Ford cu 8% si Peugeot, cu 7,4%. Vanzarile Dacia au avansat cu 19%, la peste 20.000 de unitati.
Printre marcile care au avansat cel mai bine in prima luna se numara Mitsubishi (+49%) si Alfa Romeo (+39%). Brand-urile care au scazut cel mai mult sunt Lexus (-29%) si Fiat (-26%).






























