​Compania Sollers - al doilea mare producator auto din Rusia - a anuntat ca rupe parteneriatul cu Fiat in care ar fi trebuit sa se investeasca peste doua miliarde euro si formeaza o companie mixta cu Ford, miscare care a surprins Italia si da o lovitura aliantei Fiat - Chrysler, noteaza AFP. Sollers si Fiat ar fi trebuit sa ajunga la 500.000 de masini/an in 2016, insa planurile au cazut, iar Ford a luat locul italienilor, urmand ca primele modele sa iasa la final de an.

FiatFoto: Reuters

In februarie 2010 Sollers si Fiat semnau un protocol prin care se angajau sa ajunga sa produca 500.000 de masini in 2016 dupa investitii de 2,4 miliarde euro. Era vorba de noua modele Fiat si Chrysler, inclusiv SUV-uri, insa, cele doua companii au anuntat vineri ca negocierile au esuat si rup parteneriatul, astfel ca nivelul de cooperare dintre italieni si rusi va ramane la nivelul relativ redus din prezent.

Anul trecut cele doua companii au produs circa 25.000 de vehicule impreuna, dar si pe viitor Sollers va produce modelele Ducato, Doblo, Linea si Albea pentru piata rusa.

Totusi, locul Fiat in parteneriatul cu rusii a fost luat rapid de Ford care a anuntat vineri ca formeaza o companie mixta cu Sollers, iar de la final de an la uzinele din St Petersburg si republica Tatarstan vor fi produse modele ale marcii americane.

Ford a devenit in 2002 primul constructor auto strain care face masini in Rusia, iar anul trecut a fost al doilea ca vanzari, cu 98.000 de masini, fiind devansat doar de Chevrolet in topul marcilor straine.

Pe de alta parte Fiat, marca de traditie pe piata rusa, mai ales ca sta la baza vechilor modele Lada, sustine ca va continua singura cu productia in Rusia si va ajunge la 500.000 unitati/an. Analisti citati de AFP spun insa ca e foarte greu sa te descurci in Rusia fara un partener local si considera ca esecul negocierilor cu Sollers - compania care pana in 2008 s-a numit Severstal Auto - e o veste foarte proasta pentru italieni.

Se va discuta insa pe tema cauzelor care au dus la esecul discutiilor si se pare ca Fiat a fost extrem de inflexibila in negocieri si nu a vrut sa dea partenerului rus avantajele economice pe care acesta le-ar fi dorit.