Skoda a confirmat ca la final de 2011 va lansa un model de clasa mini bazat pe masinuta Volkswagen Up!, iar la anul va aduce pe piata un sedan plasat intre Fabia si Octavia, ca parte a planului de dublare a vanzarilor anuale pana in 2018. Skoda a vandut 762.000 de masini anul trecut si a reusit sa-si tripleze profitul, spre 350 milioane euro. Compania nu produce doar in Cehia, ci si in Ucraina, Rusia, Bosnia, India, Kazahstan si China.

Skoda VisionD concept sta la baza viitoarelor modeleFoto: Hotnews

Presedintele Skoda, Winfried Krause, a spus ca masina de oras va fi lansata deoarece "este raspunsul la cererea crescuta de masini cu consum redus si costuri de intretinere scazute". Compania va lansa si un sedan care va fi destinat in special pietelor emergente si va fi plasat intre Fabia si Octavia in gama. Ambele modele vor avea elemente de design prezente la conceptul VisionD prezentat la Geneva care reprezinta noua identitate de marca a Skoda.

Skoda a vandut anul trecut 762.000 de masini, iar obiectivul este atingerea unui numar de 1,5 milioane in 2018. Compania a obtinut in 2010 profit de 349 milioane euro, fata de 110 milioane euro in 2009.

Vanzarile totale au fost de 8,69 miliarde euro, crestere de 22% fata de 2009. In primele doua luni ale anului curent vanzarile Skoda au urcat cu 25%, la 132.000 de unitati.

In Romania s-au inmatriculat circa 9.200 masini Skoda noi in 2009 si aproximativ 8.000 anul trecut. Numarul de masini Skoda aflate in tara trece de 160.000.