Obiectivul UE pentru 2050 - Apropierea de zero decese in accidentele rutiere si interzicerea masinilor cu combustie interna in orase

de Vlad Barza     HotNews.ro
Luni, 28 martie 2011, 16:13 Economie | Auto

Pana in 2030 numarul de masini cu combustibil conventional care circula in orase ar trebui injumatatit, iar in 2050 ele ar trebui interzise din mediul urban, arata strategia Transporturi 2050, adoptata de CE. Comisia vrea ca peste patru decenii numarul deceselor din accidente rutiere sa se apropie de zero iar  emisiile din sectorul transporturilor trebuie sa scada cu 60%, mai arata strategia care-si propune sa fie o foaie de parcurs pentru crearea unui transport mai eficient si mai ecologic.

Comisia Europeana a adoptat o strategie denumita ¬Transporturi 2050¬ orientata catre realizarea unui sistem competitiv de transporturi care sa creasca nivelul de mobilitate, sa elimine obstacole majore din mai multe domenii cheie si sa stimuleze cresterea economica si crearea de locuri de munca. In acelasi timp, propunerile ar vrea sa reduca dramatic dependenta Europei de petrolul de import si vor permite scaderea emisiilor de carbon generate de sectorul transporturilor cu 60% pana in 2050.

Strategia mentioneaza si dorinta de apropiere de obiectivul "zero decese" in accidentele din transportul rutier pana in 2050. In aceasta perspectiva, obiectivul UE este acela de a reduce la jumatate numarul deceselor in trafic pana in 2020. CE vrea injumatatirea utilizarii autovehiculelor alimentate in mod conventional in transportul urban pana in 2030 si disparitia lor progresiva din orase pana in 2050. Pana in 2030 obiectivul este, realizarea unui transport de marfa fara emisii de CO2 in centrele urbane importante. In 2009 numarul de decese in accidentele rutiere din cele 27 tari UE a fost de 34.500, iar Romania si Grecia stau cel mai rau la raportul dintre numarul de locuitori si cel al deceselor de pe sosele.

Printre obiectivele acestei foi de parcurs se mai numara:

-   Deplasarile interurbane: 50% din transportul de persoane si de marfa pe distante medii ar urma sa fie transferat dinspre calea rutiera inspre calea feroviara si cea maritima/fluviala.
 -   Pana in 2050, majoritatea operatiunilor de transport de calatori pe distante medii (incepand cu 300 km) ar urma sa se efectueze pe calea ferata.
    - Pana in 2030, 30% din transportul rutier de marfa pe distante mai mari de 300 km ar urma sa se faca pe calea rutiera sau pe cea maritima/fluviala, iar in 2050 acest procent ar urma sa depaseasca 50%.
    - Pana in 2030 ar urma sa se realizeze o retea primara de coridoare de transport la nivelul UE, care sa puna baza unui transfer eficient intre modurile de transport (reteaua primara TEN-T), iar pana in 2030 se are in vedere constituirea unei retele performante calitativ si cantitativ si asigurarea unor servicii de informare corespunzatoare.
    -  Conectarea, pana in 2050, a tuturor aeroporturilor primare la reteaua feroviara, de preferinta la reteaua de mare viteza; garantarea faptului ca toate porturile maritime primare sunt conectate corespunzator la sistemul feroviar de transport de marfa si, acolo unde este posibil, la sistemul de cai navigabile interioare.
    -  Instituirea, pana in 2020, a unui cadru pentru un sistem european de informare, gestionare si plata pentru transportul multimodal, aplicabil atat transportului de persoane, cat si transportului de marfa.
    - Pana in 2050 se doreste atingerea unui nivel de 40 % la utilizarea in aviatie a combustibililor care genereaza emisii de carbon reduse ; Tot pana in 2050, reducerea cu 40% a emisiilor de CO2 ale UE generate de combustibilii din transportul maritim.
     - Pana in 2020 se propune modernizarea completa a sistemului de control al traficului aerian pentru realizarea cerului unic european: scurtarea duratei calatoriilor cu avionul, cresterea nivelului de siguranta si a capacitatii acestora. Pana in 2020 se va realiza finalizarea Spatiului aerian european comun, acoperind 58 de tari si un miliard de locuitori.
   - Transferul a 50% din transportul interurban de persoane si marfuri pe distanta medie dinspre transportul rutier catre transportul feroviar si maritim/fluvial;
    - O reducere totala de 60% a emisiilor din sectorul transporturilor pana la jumatatea secolului.
   
Transporturi 2050 ¬ foaia de parcurs catre Spatiul unic european al transporturilor isi propune sa indeparteze barierele si blocajele majore din multe zone cheie ale unor domenii precum infrastructura si investitiile in transporturi, inovarea si piata interna. Se are in vedere crearea unui Spatiu unic european al transporturilor mai competitiv si a unei retele de transport complet integrate, care sa puna in legatura diferitele moduri de transport si sa permita o transformare profunda a tiparelor caracteristice transportului de persoane si de marfuri.


Citeste mai multe despre   






















1581 vizualizari

  • -1 (1 vot)    
    Ce frumos. (Luni, 28 martie 2011, 17:34)

    Sorin [anonim]

    Ce frumos arata toate aceste planuri pe foaie. :D
    Aceste planuri se pot aplica in TOATE tarile europene mai putin ROMANIA.
    Sunt prea multe guri de hranit ca sa se gandeasca alesii la imbunatatirea nivelului de trai al poporului.
    Cand am spus guri de hranit nu m-am referit la ale noastre ci la ale lor si a urmarilor, urmasilor lor.
    Rau tare am ajuns dar stiti ce doare cel mai tare ?
    Ca inca nu am ajuns la limita. Inca mai au de unde sa fure. Inca nu ne-am bagat de tot in pamant.

    Va salut pe toti.
    Sa dormi bine popor roman. :(
    • +1 (1 vot)    
      Te inseli (Luni, 28 martie 2011, 18:49)

      x [anonim] i-a raspuns lui Sorin

      Te inseli AMARnic.
      Cei la care te referi ca fura isi vor lua ce vor dori (masini electrice) DIN BANII NOSTRI.
      Restul ... pot sa mearga pe jos.
      Vise placute.
  • +1 (1 vot)    
    vai !!!!! (Luni, 28 martie 2011, 17:47)

    pinguin [utilizator]

    .....o sa-i necajim pe zimbri cei batrani ! ...cum o sa mai defileze ei prin bucuresti . :-)
  • 0 (0 voturi)    
    Romania cand adera? (Luni, 28 martie 2011, 17:57)

    lupu [anonim]

    Oare citeste cineva din min. transporturilor articolele astea?
  • +1 (1 vot)    
    S-ar putea sa fie atinse. (Luni, 28 martie 2011, 18:21)

    AlinN [utilizator]

    Pana in 2050 petrolulse va termina, prin urmare zero decese in accidente rutiere, de unde inutilitatea interzicerii motoarelor cu combustie interna. Vor fi doar accidente de caruta.
  • +2 (2 voturi)    
    Romania va contribui... (Luni, 28 martie 2011, 18:22)

    panduru [anonim]

    Romania va contribui puternic la indeplinirea acestui obiectiv, mai ales daca se adopta reglementarile privind relaxarea codului rutier!!! Intr-o tara in care MOR anual mii de oameni pe sosele, s-a gasit un politician de mucava sa propuna imblanzirea reglementarilor privind conduita pe sosele. O asemenea atitudine este CRIMINALA!
    De asemenea, cand Europa se orienteaza spre transporturile feroviare, noi lasam sa se degradeze caile ferate, daca nu cumva chiar le distrugem cu buna stiinta.
    As vreau sa fiu in Romania cand vine sfarsitul lumii, pentru ca la toate suntem cu 100 de ani in urma.
  • +1 (1 vot)    
    Greseala traducere (Luni, 28 martie 2011, 19:25)

    Tavi [anonim]

    - Pana in 2030, 30% din transportul rutier de marfa pe distante mai mari de 300 km ar urma sa se faca pe calea rutiera sau pe cea maritima/fluviala, iar in 2050 acest procent ar urma sa depaseasca 50%.

    Misto cand transferi transportul rutier pe cale rutiera. Presupun ca e traducere/redactare gresita.
  • 0 (0 voturi)    
    COMBUSTIA INTERNA, O AMINTIRE !? (Miercuri, 30 martie 2011, 0:05)

    Nora E. [anonim]

    Domnule de la biziday, va mai plac masinile cu ardere interna ?
    Desi perspectiva este indelungata, ea ramane totusi.
    Si razboiul cu petrolul nu poate fi castigat dercat de masina electrica, desi scumpa acum ea va deveni indispensabila in viitor, si implicit mai ieftina.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version