​Toyota si Microsoft au anuntat un parteneriat tehnologic prin care compania americana va furniza servicii de internet, telecomunicatii si transmisii de date care vor fi prezente pe masinile hibride si electrice din 2012. Cele doua companii vor investi 12 milioane dolari in divizia Toyota Media Services pentru dezvoltarea unei noi platforme care sa le permita soferilor sa verifice de la distanta parametrii masinii si sa imbunatateasca eficienta bateriilor. Microsoft a mai furnizat servicii tehnologice unor companii precum Ford si General Motors.

Primele rezultate ale parteneriatului se vor vedea la anul pe hibridele Toyota, iar sistemul va fi prezent masiv pe plan mondial in 2015. Serviciul bazat pe platforma de cloud computing Microsoft Azure va oferi internet in masina, navigatie GPS, diverse servicii multimedia si gestionarea bateriei masinilor electrice sau a hibridelor incarcabile.

Toyota va utiliza serviciile de cloud - computing ale Microsoft in diverse tari, astfel ca va fi scutita de investitii in noi centre de date. Unul din marele avantaje tine insa de cresterea eficientei fiindca, spre exemplu, va fi gestionat in detaliu modul in care masina se incarca, astfel incat sistemul poate alege ca automobilul sa fie incarcat in intervalele orare cand curentul costa mai putin.

O alta aplicatie va permite soferilor sa porneasca de la distanta caldura in masina, prin intermediul telefonului sau sa vada, tot de la distanta, la ce nivel de incarcare este bateria masinii electrice.

Microsoft a dezvoltat sisteme pentru producatori auto precum General Motors si Fordm iar cu Toyota a mai colaborat, insa nu la nivelul anuntat acum.