​Renault a inregistrat in primele trei luni venituri cu 15% mai mari - spre 10,4 miliarde euro - si estimeaza ca productia va fi afectata la vara de problemele furnizorilor japonezi, insa isi va reveni complet in al patrulea trimestru. Vanzarile Renault Group au crescut la circa 700.000 de unitati in primul trimestru, propulsate de rezultatele din afara Europei unde cresterea a fost de 26%. In Romania, vanzarile grupului au scazut cu 27%, pe o piata totala care s-a contractat cu 15%.

Renault a inregistrat venituri de 10,43 miliarde euro in primul trimestru, fata de 9,07 miliarde euro in perioada similara din 2010, iar cota pe piata auto mondiala a ajuns la 5,8%, datorita vanzarilor de 692.000 de unitati. Renault a mers bine in special datorita cresterilor din piete precum Rusia si Brazilia.

Carlos Ghosn, CEO al Renault s-a aratat foarte multumit de rezultate si spune ca grupul e in pozitia de a face fata oricaror probleme de productie pe care le va aduce criza furnizorilor japonezi.

Directorul financiar al companiei, Dominique Thormann, spune ca pana la inceputul trimestrului viitor Renualt nu va avea probleme cu productia ca efect al dificultatilor cu care se confrunta furnizorii japonezi. El adauga ca in trimestrul trei vor fi ceva probleme, insa in ultimul vor fi rezolvate, astfel ca productia Renault in 2011 va fi cel putin la nivelul de anul trecut.

Mai multi producatori auto si-au redus productia din cauza lipsei unor componente japoneze, in special piese electronice utilizate la motoare.