Greg Konieczny, FP: Am propus listarea secundara a Fondului Proprietatea pentru prima jumatate a lui 2012

de Dragos Comache     HotNews.ro
Miercuri, 23 noiembrie 2011, 18:33 Economie | Burse

Greg Konieczny, managerul de fond al Fondului Proprietatea, a declarat miercuri ca a doua listare secundara a Fondului este propusa pentru prima jumatate a anului viitor. El a mai aratat ca au fost facuti cativa pasi pentru aceasta listare, insa mai este nevoie de acordul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare.

"A doua listare este un punct foarte important pe agenda nostra. Am facut cativa pasi pentru a putea sa realizam aceasta listare, insa mai avem nevoie ca autoritatea de reglementare, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) sa ne dea unda verde", a declarat Konieczny.

El a mai aratat ca autoritatea de reglementare este ingrijorata ca lichiditatea de pe piata autohtona s-ar putea diminua dupa listarea Fondului Proprietatea pe o bursa straina.

"Faptele arata ca pietele locale beneficiaza cel mai adesea in urma listarii secundare. Lichiditatile pe piata locala cresc, iar ideea principala a celei de-a doua listari este de a atrage investitorii si nu de a retrage lichiditatile de pe piata", a precizat managerul de fond al FP.

In luna iulie a acestui an, Franklin Templeton a recomandat Bursa din Varsovia pentru listarea secundara a Fondului Proprietatea.

"In urma unui proces de analiza foarte detaliata, recomandam listarea secundara la Bursa din Varsovia datorita avantajelor clare pentru actionarii Fondului Proprietatea, precum vizibilitatea internationala sporita si accesul simplificat pentru o baza diversificata de investitori institutionali cu perspectiva pe termen lung, cum ar fi fondurile de pensii", a declarat la acea data Greg Konieczny.

Celelalte burse avute in vedere de Franklin Templeton pentru listarea secundara au fost cele din Londra si Viena.

Lansat in decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despagubirea cetatenilor romani ale caror proprietati au fost confiscate de fostul regim comunist. In urma licitatiei internationale anuntate in decembrie 2008, Franklin Templeton a castigat, in iulie 2009, mandatul in valoare de 3,98 miliarde euro al Fondului Proprietatea, fiind selectata dintre sapte companii globale de management al activelor.

Franklin Templeton a preluat oficial rolul de manager de investitii si administrator unic al Fondului pe 29 septembrie 2010, iar in mai 2010 si-a stabilit un birou in Bucuresti.


Citeste mai multe despre   
























Material sustinut de Superbrands

Help Net, 19 ani de excelenta pe piata farma

Help Net Farma opereaza una dintre cele mai importante retele de farmacii din Romania si face parte alaturi de Green Net - importatorul si distribuitorul de suplimenti nutritivi si dezvoltatorul lantului exclusivist Beautik Haute Perfumerie, din grupul Farmexim, primul importator si distribuitor de produse farmaceutice din Romania.

750 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă