Wall Street a incheiat in scadere sedinta de luni, trasa in jos de avertizarile agentiei de rating Moody's care considera ca la summit-ul de la Bruxelles nu s-au luat masuri decisive pentru iesirea din criza si anunta ca va revizui ratingul suveran al tarilor din zona euro si din Uniunea Europeana in primul trimestru al anului 2012: Dow Jones a cedat 1,34%, iar Nasdaq 1,31%.

Dow Jones Industrial Average a pierdut 162.87 puncte coborand la 12.021,39 puncte, iar Nasdaq, dominat de actiunile pe tehnologie, a scazut cu 34,59 puncte la 2612,26 de puncte.

Standard & Poor 500 a pierdut pe partea sa 1,49% (-18.72 puncte) incheind la 1.236.47 puncte.

"Toata lumea s-a concentrat in acest sfarsit de saptamana pentru a discuta detaliile a ceea ce eu as numi un nou contract european", a declarat Hugh Johnson, presedintele de la Hugh Johnson Advisors, despre Noul pact pentru stabilitate bugetara semnat de catre statele membre ale Uniunii Europene, cu exceptia Regatului Unit.

Concluzia investitorilor este ca pactul "continua masurile de austeritate fiscala, iar cele mai recente prognoze arata ca economia UE se va contracta in 2012" a mai spus acesta pentru AFP.