Wall Street a inchis in crestere sesiunea de miercuri datorita semnelor incurajatoare de pe piata imobiliara americana si a ocuparii fortei de munca din SUA: Dow Jones a crescut cu 0,63% iar Nasdaq cu 0,59%.

Potrivit rezultatelor finale, indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 84,79 puncte pana la 13.596,02 puncte. Nasdaq, dominat de tehnologie, a castigat 18,46 puncte pana la 3.136,00 puncte. Indicele S&P 500 s-a aperciat cu 0,56% (8,31 puncte) fiind cotat la 1.480,94 puncte.

"Investitorii s-au bucurat de oportunitatile economice oferite de indicatorii publicati la Washington", a remarcat Jack Ablin de la Harris Private Bank.