Cotatia aurului a atins luni cel mai redus nivel in ultimii doi ani, scazand cu 10% in doua zile, dupa anuntul unei incetiniri a cresterii economice a Chinei, care a declansat un suflu de ingrijorare pe pietele materiilor prime, scrie Les Echos, in editia electronica.

Metalele pretioase erau vandute masiv: pretul aurului scadea cu 6%, cel al argintului cu peste 10%. Si cotatia la platina si paladiu era in scadere cu 4%. Reuters noteaza ca, la un moment dat, cotatia aurului a scazut cu peste 30 de dolari in cateva minute.

Dupa 12 ani de crestere neintrerupta, piata aurului pare sa isi schimbe trendul. Uncia de aur, care scazuse si vineri cu 5,3%, valoreaza acum circa 1.400 de dolari, un nivel minim din martie 2011.

De la inceputul lunii, mai multe mari banci si-ai revizuit in scadere previziunile pentru metalul galben. Miercuri, un raport al Goldman Sachs a recomandat clientilor sai sa "inceapa sa adopte" o pozitie scurta pe aur, respectiv sa parieze pe scaderea pretului. Banca previne ca reducerea preturilor s-ar putea dovedi mai rapida si mai importanta decat previziunea sa actuala de 1.450 dolari la finele lui 2013. La inceputul lui aprilie, Societe Generale a publicat o nota intitulata "Sfarsitul epocii de aur" in care strategii bancii afiseaza o pozitie si mai pesimista. Acestia spun ca o bula a aurului este in curs iar cotatiile vor scadea pana la 1.375 in decembrie.

Un alt motiv care contribuie la reducerea cotatiei aurului este posibilitatea ca Ciprul sa-si vanda o parte din rezerve, pentru a-si finanta planul de salvare. Aceasta operatiune, evocata intr-un document al Comisiei Europene, ar putea furniza 400 de milioane de euro. Nicosia conteaza pe acesti bani, dar banca centrala a tarii a precizat ca aurul nu poate fi vandut fara consimtamantul sau. Volumul avut in vedere, estimat de specialisti la 10 tine, ar fi insuficient pentru a genera o cadere a pietei. Unii se tem insa ca proiectul cipriot ar putea da idei si altor tari europene mai importante din punct de vedere al rezervelor.

Preturile metalelor industriale pierdeau intre 1% si 5%. Cuprul, considerat adeseori drept un indicator al tendintei economice mondiale deoarece este utilizat in sectoare depedente de conjunctura, este cel mai afectat. Cu o cotatie de 7.140 dolari pe tona la Londra, cuprul revine la nivelul din octombrie 2011.

Aceste evolutii sunt puse de analisti pe seama ingrijorarilor starnite de evolutia economiei Chinei. Aceasta tara, cel mai mare consumator pentru majoritatea materiilor prime de pe glob, a inregistrat o crestere de 7,7 % in primul trimestru, sub asteptarile analistilor.

Pe piata petrolului, barilul Brent se apropie de 100 de dolari, cea mai redusa cotatie de noua luni.