Bursa de la New York a incheiat mixt sesiunea de miercuri, in ciuda faptului ca exista semnale ale revenirii pe crestere a economiei SUA. Dow Jones a cedat 0,19%, dar Nasdaq a castigat 0,45%.

Dow Jones a scazut cu 0,19% sau 31.75 puncte la 16.880,36 puncte, iar Nasdaq, dominat de actiunile pe tehnologie, s-a apreciat cu 0,45%, sau 20,20 puncte la 4.462,90 de puncte.

Si S & P 500 a incheiat la 1.970,07 de puncte, cu un plus de 0,12 puncte.

Cresterea economica din Statele Unite si-a revenit in mod clar in al doilea trimestru peste asteptarile analistilor: produsul intern brut din SUA (PIB) a crescut cu 4% fata de aprilie-iunie. Declinul in primul trimestru a fost, de asemenea, revizuit la 2,1%, fata de 2,9% cat a fost estimat initial, potrivit AFP

Actiunile Twitter, care au crescut cu aproape 20%, au ridicat indicele Nasdaq.

Banca centrala americana (Fed) a decis miercuri sa isi reduca din nou sprijinul acordat economiei Statelor Unite, unde cresterea economica s-a accelerat sensibil in al doilea trimestru, scrie AFP.

La capatul reuniunii de doua zile a Comitetului de politica monetara (FOMC) al Fed, banca a decis, conform asteptarilor, sa reduca cu alte 10 miliarde de dolari injectiile lunare de lichiditati destinate sustinerii activitatii.

FOMC a decis de asemenea sa mentina neschimbata dobanda de interventie, in apropiere de zero de la finele lui 2008, care vor ramane la acest nivel "o perioada considerabila".

Ritmul reducerii de achizitii de active ar urma sa continue "in ritm masurat" in cursul reuniunilor urmatoare, potrivit FOMC.