Noile date ce arata ca activitatea fabricilor din China a ajuns la minimul ultimelor 15 luni si un document al Rezervei Federale americane „scapat” in presa, ce exprima ingrijorarea ca economia SUA creste prea incet au accelerat saptamana aceasta – in special vineri - vanzarile din sectorul materiilor prime, de la petrol si aur la cupru.

Lingouri de aurFoto: Agerpres

Marile fonduri de investitii si-au redus miza pe preturi mai mari ale petrolului la cel mai mic nivel din ultimii doi ani si jumatate iar pariurile pe scaderea cotatiilor cuprului sunt la maximul ultimilor doi ani.

Cei care mizeaza pe pe pietele de derivate pe scaderea pretului aurului au devenit si ei majoritari saptamana aceasta, pentru prima oara dupa anul 2006.

Vineri, cuprul si argintul, ambele folosite in fabricarea elecronicelor, au coborat la minimele ultimilor sase ani. Aurul este la cel mai mic nivel din ultimii cinci ani, iar cotatia petrolului in SUA a scazut sub 50 de dolari pe baril.

S&P GSCI, un indice constituit dintr-un cos extins de materii prime, a ajuns la cel mai mic nivel din luna ianuarie si pana acum.

„Exista o confluenta de factori negativi ce au creat un nor de incertitudini si dubii. Investitorii considera ca nu e un moment bun pentru a activa pe piata materiilor prime”, a explicat Michael Turek, analist in sectorul metalelor la BGC Partners, pentru Wall Street Journal.

„Companiile raporteaza cresteri dezamagitoare siin plus, sunt ingrijorari privind incetinirea economiei globale, aceasta devine o profetie ce se auto-indeplineste”, a spus si Art Hogan, strateg sef al Wunderlich Securities, pentru Reuters.

Scaderile din piata comoditatilor reflecta ingrijorarea - aproape generalizata - ca oferta depaseste cererea in cazul multor materii prime.

China este cel mai mare consumator de metale industriale, iar SUA domina topul mondial al utilizatorilor de petrol.

Avansul economic din tarile dezvoltate continua sa fie in urma estimarilor, iar aceste state inca se straduiesc sa-si revina dupa criza financiara din 2008. La asta se adauga si faptul ca expansiunea economica a tarilor emergente incetineste, ceea ce ii face pe investitori sa se intrebe cine va sustine cerea.

Cresterea globala a fost, in medie, de 3,3% pe an dupa criza financiara, comparativ cu 4,7% in cei sase ani de dinainte de 2008, arata datele Fondului Monetar International.

FMI prognozeaza o crestere de 3,3% anul acesta.

„Impulsul acum este impotriva materiilor prime, calea cea mai usoara este cea a scaderilor”, a spus pentru Wall Street Journal Jack Ablin, director peste investitiile de 68 de miliarde de dolari ale BMO Private Bank.

Ablin a redus la zero investitiile in materii prime din portofoliu.

Preturile americane ale petrolului au cazut cu 6% in ultima saptamana, pana la 48,14 dolari pe baril, minimul ultimelor patru luni, iar cotatiile cuprului au pierdut 4,9% si au ajuns la cel mai mic nivel din iulie 2009 si pana astazi.

Aurul a sfarsit saptamana la 1.085,6 dolari pentru o uncie, cea mai scazuta cotatie in mai mult de cinci ani, dupa ce in 2015 a pierdut deja 8,3% din valoare.

Desi multi investitori au cumparat aur pentru a se feri de turbulentele economice globale ale crizei financiare, apoi au inceput sa schimbe metalul pretios pe titluri bursiere pe masura ce colapsul economic mondial a inceput sa se indeparteze.

Cel mai mare producator de aur din lume, Barrick Gold Corp., a pierdut 2,2 mld dolari – 17% din valoarea de de piata – in ultima saptamana.

Freeport-McMoRan, companie americana miniera din domeniul cuprului a consemnat o scadere de 23% a capitalizarii (3,7 mld. dolari), iar valoarea de piata a Exxon Mobil a coborat cu 11 mld. dolari.