Autoritatea de Supraveghere Financiara a confirmat vineri existenta unei investigatii "cu privire la posibilitatea existentei unor elemente care intra sub incidenta abuzului pe piata", dupa ce in urma cu o zi surse din ASF anuntau "analiza" legata de "efectele declaratiei" ministrului Finantelor, Ionut Misa, despre desfiintarea Pilonului II de pensii asupra pietei bursiere.

"Sectorul Instrumente si Investitii Financiare din cadrul Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) a demarat, inca din data de 30 iunie 2017, o investigatie cu privire la posibilitatea existentei unor elemente care intra sub incidenta abuzului pe piata - manipulare prevazut de Legea nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata", a precizat ASF, intr-un comunicat remis HotNews.ro.

"In situatia in care in urma analizelor efectuate sunt constatate nerespectari ale prevederilor legale incidente sunt adoptate masuri de catre Autoritate care pot fi facute publice, in functie de caracterul acestora. Ori de cate ori rezultatul analizelor efectuate s-a concretizat in masuri de autoritate, care potrivit caracterului acestora se inscriau in categoria informatiilor publice, acestea au fost aduse la cunostinta publicului", adauga ASF.

"Este o analiza la nivelul Autoritatii cu privire la efectele declaratiei domnului Misa (ministrul Finantelor, Ionut Misa n.r.) asupra pietei bursiere in ziua in care s-a facut declaratia", au declarat sursele citate, joi, potrivit Agerpres.

In data de 29 iunie, dupa audierea sa din comisiile reunite de Buget-finante din Parlament, Ionut Misa a afirmat ca Guvernul va desfiinta Pilonul II de pensii.

"Pilonul II, da, se va desfiinta. Banii se vor intoarce inapoi la cei care au cotizat la pilonul de pensii, ei avand posibilitatea sa opteze pentru bugetul asigurarilor sociale sau pentru Pilonul III, cel privat. Practic vor opta intre posibilitatea de a le administra statul acesti bani si a le oferi o pensie la sfarsitul stagiului de cotizare sau sa fie un privat care face acest lucru. Pilonul II este practic un mix intre stat si privat. Toti cei care au cotizat vor fi si cei care vor primi banii inapoi", a spus Misa.

El a precizat ca intentioneaza finalizarea unui proiect in acest sens pana la finalul anului.

La cateva ore dupa aceasta declaratie el a precizat, prin intermediul unui comunicat, ca Pilonul II de pensii nu va fi desfiintat si nici nationalizat, subliniind ca la Parlament a raspuns unei intrebari "care probabil a fost interpretata gresit". In acceasi zi, atat premierul Mihai Tudose cat si presedintele PSD Liviu Dragnea au negat ca se va desfiinta.

In aceeasi zi, Bursa de la Bucuresti a consemnat scaderi de peste 2%, cel mai afectat fiind indicele celor 10 companii din sectorul energetic si al utilitatilor, BET-NG, care s-a depreciat cu 4,89%.