Indicele societatilor de investitii financiare a inchis in crestere usoara sedinta de tranzactionare de miercuri a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), in timp ce ceilalti indici au inregistrat pierderi. Lichiditatea pietei reglementate a BVB a scazut cu aproape o treime, pana la 10,92 milioane de lei, echivalentul a 3,07 milioane de euro.

In debutul sedintei de miercuri, preturile se situau sub cele din ziua anterioara, pentru ca in doar cateva minute acestea sa intre pe plus si sa se aprecieze cu aproape 1%. Dupa acest moment, preturile au inceput sa scada, iar cu putin timp inaintea orei 13:00 cotatiile au revenit pe minus. Tendinta de scadere a continuat pana in jurul orei 15:30, cand cotatiile au inregistrat o usoara revigorare, fara a putea insa sa treaca peste nivelul din ziua anterioara.

Indicele compozit al Bursei, BET-C, a coborat astfel cu 0,60%, pana la 4.054,68 puncte, iar BET, indicele care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a pierdut 0,87%, la 5.482,38 puncte. BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a fost singurul care s-a apreciat, ajungand la 31.450,63 puncte, nivel cu 0,57% mai ridicat decat cel de marti.

BET-XT, indicele celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, s-a depreciat cu 0,59%, la 568,22 puncte, iar valoarea indicelui BET-NG, care reflecta evolutia a zece companii energetice listate la Bursa, a scazut cu 0,76%, pana la 765,35 puncte.

Banca Transilvania se afla pe primul loc in topul lichiditatii, cu un rulaj de 1,71 milioane de lei, urmata de Petrom si Transelectrica, cu un rulaj de 1,52 milioane de lei, respectiv 1,18 milioane de lei. Actiunile SIF Transilvania se situeaza pe cea de-a patra pozitie in acest top, cu o valoare a schimburilor de 1,11 milioane de lei, iar BRD - Groupe Societe Generale ocupa locul cinci, cu 819.592 lei.

Cele mai mari cresteri ale preturilor le-au inregistrat titlurile Siretul Pascani (10,29%), Mefin (9,38%) si Policolor (8,97%), in vreme ce in topul pierderilor se afla actiunile Casa de Bucovina - Club de Munte (-7,14%), Oltchim (-4,13%) si Condmag (-3,75%).

Pe piata derivatelor au fost incheiate 100 de contracte avand ca activ suport titlurile Petrom cu scadenta pe luna decembrie la un pret mediu de 0,41 lei, cu o valoare totala de 41.000 lei.

Pe segmentul destinat obligatiunilor au fost tranzactionate 867 obligatiuni emise de Banca Comerciala Carpatica, orasul Teius, International Leasing, primaria municipiului Eforie si BCR, cu o valoare totala de 81.688 lei.