Bursa de Valori Bucuresti (BVB) se afla in top. In topul scaderilor. Conform unor date publicate in urma cu aproximativ o luna, doar bursele din Vietnam si Bosnia inregistrau pierderi mai mari decat BVB. Nici nu mai conteaza daca s-a mai schimbat ceva intre timp in acest clasament.

Cert este ca dintre tarile membre ale Uniunii Europene sau in general dintre tarile importante la nivel mondial, cu economii dezvoltate sau emergente, Romania este tara cu cea mai afectata bursa.

Mai mult, acest lucru se intampla acum cand economia Romaniei a inregistrat o crestere record pentru ultimii 20 de ani (Produsul Intern Brut a crescut cu 8,8% in primul semestru al acestui an).

Nu are importanta daca aceste cifre nu sunt sustenabile sau daca aceasta crestere nu este una reala. Si chiar daca ar fi asa, in evolutia indicilor BVB ar fi trebuit sa avem macar un “buy the rumour, sell the news”. Evident ca nu am avut nimic. Nu am avut nicio influenta a acestor date asupra BVB.

La fel cum nu am avut nici cand Banca Nationala a Romaniei a marit la ultima sedinta dobanda de referinta la leu, desi aceasta decizie nu era luata in calcul de analisti. In schimb, daca Wells Fargo, sa zicem, raporteaza rezultate financiare, BVB reactioneaza rapid, iar daca Federal Reserve modifica dobanda de referinta cu siguranta participantii la piata interna vor sti sa interpreteze cel mai bine motivatiile deciziei si declaratiile oficialilor.

Sa analizam putin ultima saptamana de tranzactionare de la BVB. Luni si marti au fost cresteri importante in special pentru societatile de investitii financiare, indicele BET-FI apreciindu-se luni cu peste 4%, iar marti cu peste 8%. Aceste cresteri impresionante in doar doua zile, pe fondul unei lichiditati peste media obisnuita, au creat speranta unui rebound mai indelungat si poate chiar a unei schimbari de trend.

Entuziasmul a fost spulberat miercuri cand s-a inregistrat una dintre cele mai slabe sesiuni dpdv al lichiditatii in acest an (putin peste 10 milioane de lei). Miercuri si joi indicii s-au depreciat usor. Vineri insa, BVB a revenit la evolutia care a caracterizat-o in acest an.

Dupa ce joi seara indicii americani au picat aproximativ 3%, BVB a deschis sesiunea de vineri in scadere puternica. La ora 15:30, cand in SUA au fost publicate datele despre rata somajului si noile locuri de munca create, indicii BVB au urmat scaderea cotatiilor futures ale indicilor americani si si-au accentuat picajul. BET a pierdut mai mult de 1% inchizand in scadere cu 3,36%, in timp ce indicele BET-FI a mai pierdut peste 2% scazand la final 6,48%.

Iata cum BVB a fost serios afectata de rata mare a somajului american. Nu si bursa americana. Indicii Dow Jones si S&P 500 au inchis sesiunea de vineri in crestere usoara.

De ce este Bursa de Valori Bucuresti bursa contradictiilor?

S-a vorbit foarte mult in ultimul timp de corelatia dintre indicii BVB si indicii americani. Nu exista nicio corelatie. Nu acesta este cuvantul potrivit pentru evolutia BVB. Dezorientarea este caracteristica dominanta a pietei interne, cel putin in perioada recenta.

Citeste mai mult si comenteaza pe Mersul Trendurilor