BRD s-a prabusit la Bursa pe o piata in scadere cu 7,4%; bursele europene cad si ele

de Dragos Comache     HotNews.ro
Marţi, 16 septembrie 2008, 17:09 Economie | Burse

Cum au evoluat bursele internationale, marti, 16 septembrie
Foto: Hotnews
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inchis sedinta de tranzactionare de marti in scadere puternica, in principal din cauza prabusirii actiunilor BRD - Groupe Societe Generale cu peste 13%. Pierderile indicilor locali sunt mult mai mari decat cei ai celor mai importante burse europene, care pana la ora inchiderii Bursei de la Bucuresti au coborat cu pana la 4,5%.

  • La ora inchiderii Bursei de Valori Bucuresti, indicele CAC 40 al Bursei din Paris consemna o scadere de 2,22%, iar indicele Bursei din Londra FTSE 100 coborase cu 4,37%. La Bursa din Frankfurt, indicele Dax inregistra o pierdere de 2,75%.
  • La Bursa din Sofia, valoarea indicelui SOFIX scazuse cu 4,90%, in vreme ce la Bursa din Budapesta, indicele BUX a coborat cu 3,33%, iar indicele PX al Bursei din Praga s-a depreciat cu 6,82%.
Sedinta de tranzactionare de marti a debutat cu preturi in scadere, acest trend mentinandu-se pe toata durata zilei.

Astfel, in urma acestor evolutii, indicele compozit al Bursei, BET-C, a scazut cu 7,41%, pana la 3.375,33 puncte, iar BET, indicele care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a pierdut 7,10%, la 4.480,68 puncte. BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a inregistrat cea mai mare scadere, de 8,98%, ajungand la 27.481,61 puncte.

BET-XT, indicele celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, s-a depreciat cu 7,49%, pana la 477,07 puncte, iar valoarea indicelui BET-NG, care reflecta evolutia a zece companii energetice listate la Bursa, a scazut cu 5,85%, pana la 642,34 puncte.

Lichiditatea de pe piata reglementata a crescut de doua ori si jumatate, pana la 54,79 milioane de lei, echivalentul a 15,01 milioane de euro. BRD - Groupe Societe Generale a avut cel mai mare rulaj din piata, de 8,90 milioane de lei, urmata de SIF Oltenia si SIF Moldova, cu un rulaj de 4,76 milioane de lei, respectiv 3,78 milioane de lei.

Actiunile SIF Transilvania se situeaza pe cea de-a patra pozitie in acest top, cu o valoare a schimburilor de 2,69 milioane de lei, iar SIF Banat Crisana ocupa locul cinci, cu 2,39 milioane de lei.

Numarul companiilor care au inregistrat cresteri a continuat sa fie redus, doar trei companii inchizand pe plus. Astfel, actiunile Socep au urcat cu 5,56%, iar cele ale Policolor si Armatura s-au apreciat cu 2,20%, respectiv 0,33%. In topul pierderilor s-au aflat titlurile Bermas (-14,93%), Amonil (-14,88%) si Azomures (-14,78%).

Titlurile BRD - Groupe Societe Generale, care detine o pondere de 19,60% in componenta indicelui BET si 18,87% in cea a indicelui BET-C, au inregistrat pierderi de 13,25% la finele sedintei de tranzactionare de marti.

Potrivit lui Mihai Chisu, trader in cadrul Egnatia Securities, scaderea titlurilor BRD se datoreaza iesirii unui investitor mare. "Parerea mea este ca la BRD a existat un vanzator foarte mare, investitor institutional mare, care si-a lichidat o pozitie", a declarat brokerul.

Scaderi importante au inregistrat si societatile de investitii financiare, al caror indice a ajuns la cel mai scazut nivel din 28 iulie 2005 pana in prezent. Astfel, cotatia SIF Oltenia a coborat cu 8,59%, iar cea a SIF Transilvania a scazut cu 8,67%. Titlurile SIF Banat Crisana s-au ieftinit cu 9,52%, iar cele ale SIF Moldova si SIF Muntenia au incheiat ziua in scadere cu 9,27%, respectiv 8,90%.





















Articol sustinut de BRD Groupe Société Générale

Atelier de idei. Cum te ajuta tehnologia sa-ti faci mai mult timp pentru tine si planurile tale

Munca multa, stres, ore peste program, termene limita, sedinte lungi. Uneori, asa arata ziua de lucru a multora dintre noi. Din acest motiv e foarte important sa investesti in lucruri care te pot ajuta sa iti folosesti mai bine timpul petrecut la birou. Sa lucrezi mai bine, mai usor si mai repede poate insemna mai mult timp pentru tine si pentru cei dragi. Iti propunem, asadar, cinci directii care te pot ajuta pe plan profesional si personal.

5613 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Intrebare (Marţi, 16 septembrie 2008, 18:12)

    Intrebare [anonim]

    "...in principal din cauza prabusirii actiunilor BRD - Groupe Societe Generale cu peste 13%"
    Nu este putin exagerata o "prabusire" de 13%, in contextul in care actiunile AIG scad cu 60%?
  • 0 (0 voturi)    
    Raspuns (Marţi, 16 septembrie 2008, 21:03)

    Handrews [anonim]

    Nu, pentru ca pe BRD nu o paste falimentul. Ba din contra, chiar are profit. Bunicel.
  • +1 (1 vot)    
    Harta (Marţi, 16 septembrie 2008, 23:20)

    Vlad [anonim]

    Acolo e Seul ma?
    • 0 (0 voturi)    
      Seulul din Bangkok (Miercuri, 17 septembrie 2008, 10:36)

      the [anonim] i-a raspuns lui Vlad

      zau ca esti pricinos ... Bucurestiul si Sofia sunt la locul lor !
      Ce mai conteaza ca New Yorkul e in Vermont si Parisul în Cantal ?
    • 0 (0 voturi)    
      la ce te asteptai (Miercuri, 17 septembrie 2008, 11:41)

      un roman [utilizator] i-a raspuns lui Vlad

      ca astia nici sa scrie nu stiu d-apoi sa stie geografie! :-)
  • 0 (0 voturi)    
    Ati uitat cateva sate... (Miercuri, 17 septembrie 2008, 6:48)

    careva [anonim]

    Chiar credeti ca are ce cauta Bucuresti si Sofia pe harta aia? Ar trebui sa aratati cumva si ce cat inseamna acele procente, ca o scadere de 7.4% La Bucuresti nu e nici *cat sub unghie* comparativ cu scaderea de 1.2% de la New York.
    Dar ... suntem si noi pe harta... ca doar e harta facuta de noi :)
  • 0 (0 voturi)    
    profit mare cu ajutorul statului si a legislatiei (Miercuri, 17 septembrie 2008, 12:06)

    c [anonim]

    Nu stiu cum o banca cu servicii atat de jalnice poate sa aiba profit atat de mare. Toti pe care ii stiu si au card la BRD, sunt total nemultumiti de serviciile lor, dobanzile mici la banii de pe card, trebuie sa platesti ca sa vezi cati bani ai pe card, probleme pe la bancomate, dobanzi mari la cardurile de credit. Majoritatea sunt obligati de firmele la care lucreaza sa aiba card BRD, firme mari si institutii ale statului. Corect ar fi ca fiecare angajat sa comunice angajatorului codul IBAN si sa primeasca salariul unde vrea el, nu sa fie pus in situatia sa suporte servicii de toata jena. Firma mea deja face asta, insa nu toti prietenii mei sunt atat de norocosi. Bcr, Raiffaisen, ING... si altii sunt mult deasupra la capitolul servicii.
  • 0 (0 voturi)    
    ... (Miercuri, 17 septembrie 2008, 14:05)

    andy [anonim]

    mai lasati-i pe astia cu bancile ca storc banii de la populatie aiurea.... nu vedeti ca sunt pe primu' loc in topul salariilor?


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică