Evolutia burselor

Marile burse europene au inchis pe minus, ieri, pierzand pana la un procent, dupa ce s-a anuntat ca zona euro a intrat in recesiune, pentru prima data de la introducerea monedei unice. Increderea investitorilor nu a fost sustinuta nici macar de decizia istorica a Bancii Centrale Europene de a reduce dobanda de politica monetara cu 0,75 puncte procentuale, pana la 2,5%. Si banca Angliei a redus ieri dobanda cheia cu un punct procentual, la 2%, cel mai scazut nivel din 1951. Tot la 2% a ajuns si dobanda cheie in Suedia, dupa ce Banca Centrala a anuntat, ieri, o scadere cu 1,75 puncte procentuale.

SUA - concedieri

Bursa de pe Wall Street a inchis aseara pe rosu. Indicele Dow Jones a pierdut 2,51%, iar Nasdaq a coborat cu 3,14 procente, inaintea publicarii, astazi, a statisticilor lunare privind somajul, care ar urma sa arate o degradare puternica a pietei muncii. Numai ieri, intreprinderile americane au anuntat concedieri cumulate de peste 26.000 de persoane. Cele mai mari disponibilizari vor fi facute de operatorul de telefonie AT&T. Economistii se asteapta la o crestere a ratei somajului pana la 6,8% cel mai mare nivel din ultimii 15 ani. Ei estimeaza ca, pe viitor, concedierile vor depasi lunar 200.000 de persoane.

Franta - plan de relansare

Franta are un plan de stimulare a economiei in valoare de 26 de miliarde de euro. Dupa cum a anuntat presedintele Nicolas Sarkozy, masurile includ 5 miliarde pentru investitii si un miliard de euro destinat industriei auto. Aceasta va fi sustinuta si de o prima de casare de 1.000 de euro pentru cei care isi inlocuiesc masina veche cu una noua. Planul vizeaza o crestere economica de 0,6% pentru 2009. In acelasi timp, deficitul bugetar ar urma sa creasca, anul viitor, la 3,9% din PIB, peste limita de 3% fixata de Uniunea Europeana.

Germania incurajeaza consumul

Autoritatile din Germania ar face aproape orice pentru a creste consumul, vital pentru economia aflata in recesiune. Ultimul remediu al autoritatilor: statul ar urma sa distribuie bonuri in valoare de 500 de euro pe care cetatenii sa le foloseasca pentru cumpararea de bunuri si servicii. Banii pot servi chiar si pentru mici renovari ale locuintelor sau pentru cumpararea unei masini noi. Ideea apartine social-democratilor si ar putea fi pusa in practica daca obtin si acordul partenerilor de guvernare, conservatorii.

Taxa Auto

La noi in tara, invazia de masini vechi se va reduce in primavara viitoare, in urma majorarii de trei ori a taxei de poluare la achizitia vehiculelor second-hand de import. Asa a declarat pentru HotNews, presedintele Asociatiei Constructorilor de Automobile din Romania, Constantin Stroe. El a spus ca decizia de ieri a Guvernului este o gura de oxigen pentru piata masinilor noi aflata in pragul dezastrului. Ea poate scuti Uzina Dacia sa ia masuri drastice. Presa de ieri a scris ca producatorul de la Pitesti ar urma sa faca concedieri masive anul viitor, chiar de 6.000 de angajati daca piata ar intra si mai mult in criza. Constantin Stroe a mai spus ca vanzarile de masini noi au scazut in noiembrie cu 50%.

Petrolul scade sub 44 de dolari

Pretul barilului de petrol a scazut aseara la New York, sub 44 de dolari, cel mai mic nivel din ultimii patru ani, pe fondul ingrijorarilor crescande privind scaderea cererii. La Londra, barilul de petrol Brent s-a ieftinit ieri cu peste 3 dolari ajungand la 42,28 dolari.

Curs valutar

Moneda nationala a avut variatii reduse, ieri, si a urcat usor pana la un curs de 3,84 fata de euro. Un dolar s-a apreciat pana la 3,04 lei, iar francul elvetian a coborat la 2,50 lei. Pe plan international, euro s-a apreciat fata de dolar pana la paritatea de 1,28.