Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inchis in scadere sedinta de tranzactionare de miercuri, dupa ce in debutul sesiunii toti indicii inregistrau valori peste cele din ziua anterioara. Evolutia pietei locale de capital este similara cu cea a marilor burse europene, care au trecut pe minus pe fondul previziunilor sumbre privind castigurile companiilor din ultimul trimestru al anului trecut si pe parcursul lui 2008.

Lichiditatea pietei reglementate a BVB s-a diminuat cu aproape 8%, la 8,99 milioane de lei, echivalentul a 2,09 milioane de euro.

Pe sectorul actiunilor s-a inregistrat schimburi in valoare de 6,73 milioane de lei, Banca Transilvania inregistrand cel mai mare rulaj din piata, de 2,15 milioane de lei, urmata de SIF Moldova si SIF Oltenia, cu un rulaj de 679.174 lei, respectiv 659.074 lei. Erste Group ocupa cea de-a patra pozitie in acest top, cu o valoare a schimburilor de 481.662 lei, iar SIF Transilvania se afla pe locul cinci, cu 375.787 lei.

Pe sectorul destinat obligatiunilor s-au incheiat tranzactii cu obligatiuni emise de Banca Comerciala Romana (2,16 milioane de lei) si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (96.394 lei).

Schimburile cu unitati de fond STK Emergent au insumat 3.102 lei, la o valoare medie de 40,3 lei pe titlu, cu 6,06% mai mult decat in sedinta anterioara.

Cele mai mari cresteri de pret le-au inregistrat titlurile Contor Group (6,11%), Energopetrol (5,56%) si Petrolexportimport (1,96%), in vreme ce actiunile Sinteza (-13,46%), Socep (-5,52%) si VES (-5,41%) s-au aflat in topul pierderilor.

Marile burse europene au inregistrat pierderi importante:

  • Indicele FTSE 100 al Bursei de la Londra a scazut cu 4,97%
  • La Frankfurt, indicele Dax a coborat cu 4,63%
  • Bursa de la Paris a pierdut 4,56%
  • Valoarea indicelui Ibex35 al Bursei din Madrid a scazut cu 4,03%
  • MIB 30, indicele Bursei din Milano, s-a depreciat cu 3,27%

Actiunile Deutsche Bank au cazut cu 9% dupa ce reprezentantii bancii au anuntat ca ar putea inregistra pierderi de 4,8 miliarde de euro in ultimul trimestru din 2008. In acelasi timp, titlurile HSBC au coborat cu 8,5% dupa ce analistii Morgan Stanley au precizat ca este posibil ca banca sa isi injumatateasca dividendele si ar putea fi nevoita sa stranga 30 miliarde de dolari pentru anumite probleme legale.

Pe piata asiatica, bursa din Tokyo a inchis miercuri in crestere, investitorii fiind in cautare de actiuni ieftine. Astfel, indicele Nikkei a urcat cu 0,20%, la 8.438,45 puncte, iar indicele Topix a avansat cu 0,65%, pana la 819,39 puncte.

Bursa din Hong Kong a inchis insa pe minus, indicele Hang Seng coborand cu 4,68%, la 13.704,61 puncte.

Bursa de pe Wall Street a inchis pe rosu sedinta de miercuri. Indicii bursei new-yorkeze au înregistrat scaderi, pe fondul informatiilor descurajatoare legate de vanzarile de retail pe luna decembrie, potrivit CNN.

Indicele Dow Jones industrial a incheiat sedinta de tranzactionare in scadere cu 250 de puncte, sau 2,9%, dupa ce, pe parcursul sedintei, inregistrase o scadere maxima de 307 puncte.

Indicele Standard&Poor's a scazut cu 3,4%, iar Nasdaq composite a pierdut 3,7%.