Bursele din Asia sunt in scadere puternica, marti, investitorii fiind speriati de o adancire a crizei economice dupa previziunile unor rezultate catastrofale ale bancii britanice Royal Bank of Scotland (RBS).

La Tokyo, indicele Nikkei era in scadere cu 2,73% in jurul orei 05:35, ora Romaniei si a incheiat in scadere cu 2,31%, pe fondul noilor ingrijorari privind sectorul financiar si economic global.

Indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong ceda, in jurul orei 06:00, 3,56%, iar indicele compozit de la Shanghai -1,36%. La Seul bursa pierdea 2,78%, la Singapore - 2,46%, Sydney -3,98%, Taipei - 2,36%, Bangkok -1,32%, Kuala Lumpur -1,19%, Manila - 1,55% si Jakarta -1,93%, transmite France Presse.

Pietele asiatice urmeaza aceeasi tendinta cu bursele europene care au avut pierderi consistente, luni, dupa anuntul ca banca britanica RBS ar putea avea pierderi de 31 de miliarde de euro, un record absolut in Marea Britanie. Simultan, guvernul britanic a anuntat un al doilea plan de salvare a sistemului bancar.

Unii investitori la bursa spera, fara insa a crede intr-adevar, ca bursa de pe Wall Street va urca marti, in ziua investirii lui Barack Obama la Casa Alba. Bursa din New York a fost inchisa luni, in zi de sarbatoare.

Previziunile pentru RBS nu au fost singura veste proasta a zilei de luni. Comisia Europeana a dat publicitatii previziuni sumbre pentru economia UE: PIB in scadere cu 1,9% in 2009 in zona euro, care va cunoaste prima contractie a economiei de la de la crearea sa, acum 10 ani. In plus, rata somajului va creste pana la 10,2% in 2010, atingand un nivel inspaimantator in Spania: 18,7%.

Pretul petrolului brut este in scadere, marti dimineata, pe bursele electronice din Asia, pe fondul agravarii crizei economice si a scaderii cererii.

In tranzactiile matinale, un baril de petrol "light sweet crude" cu livrare in februarie s-a ieftinit cu 2,12 dolari, ajungand la 34,39 dolari.