Pietele americane au scazut cu peste 4%, corectand cresterea de la sfarsitul saptamanii trecute, in urma prezentarii de catre Secretarul Trezoreriei Timothy Geithner a Planului pentru Stabilitate Financiara al administratiei Obama. Reactia negativa, cea mai severa de la inceputul lunii decembrie, este cauzata de lipsa de claritate cu privire la abordarea problemelor sectorului bancar, privite de economisti ca unul din obstacolele majore in calea reluarii cresterii economice de catre SUA.

Ca raspuns la criticile liderilor Congresului, Geithner a declarat ca forma actuala reprezinta fundamentele arhitecturale ale planului si ca detaliile de implementare vor fi finalizate in saptamanile urmatoare, mesaj care a fost interpretat de piete ca acoperind absenta in acest moment a unui plan real de abordare a problemelor economiei americane.

Un exemplu este Fondul cu capital public si privat care ar trebui sa abordeze problema activelor nelichide ale bancilor, fara a explica modalitatile de atragere a capitalului privat intr-o investitie in care acesta a evitat sa participe de la inceputul crizei actuale si fara a raspunde la problema omniprezenta a evaluarii acestor active intr-o maniera atractiva atat pentru investitori cat si pentru banci.