Bursele europene au inchis in pierdere vineri, pe fondul vanzarilor masive de actiuni

de Dragos Comache     HotNews.ro
Vineri, 20 februarie 2009, 20:04 Economie | Burse

Bursele europene au inregistrat pierderi importante vineri, investitorii incercand sa scape de actiuni pentru a cumpara obligatiuni si aur, pe fondul adancirii crizei economice, care a dus la cresterea temerilor cu privire la nationalizarea bancilor, potrivit Reuters. Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a inchis in scadere cu 3,3% fata de referinta, coborand la 738,57 puncte, dupa ce in cursul acestei sedinte a atins cel mai scazut nivel din martie 2003 si pana in prezent, de 736,27 puncte.

Indicele FTSE 100 al Bursei din Londra a scazut cu 3,22%, la 3.889,06 puncte, iar indicele DAX jucat la Bursa din Frankfurt a coborat 4,76%, pana la 4.014,66 puncte. La Bursa din Paris, indicele CAC 40 a pierdut 4,25%, ajungand la 2.750,55 puncte, cel mai scazut nivel din aprilie 2003, conform AFP.

Sectorul bancar a fost cel mai afectat de aceste scaderi, titlurile Credit Agricole coborand 9%, cele ale Royal Bank of Scotland - 11,5%, actiunile UBS au scazut 14%, iar cele ale Dexia si Commerzbank s-au depreciat 8,4%, respectiv 8,6%.

Scaderi s-au inregistrat si pe pietele asiatice. Astfel, indicele Nikkei al bursei nipone a ajuns la nivelul de 7.416,38 puncte, dupa ce a pierdut 1,87%, iar indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong a incheiat sedinta in scadere cu 2,47%, la 12.701,87 puncte. Indicele Kospi al bursei din Coreea de Sus a coborat cu 3,72%, pana la 1.065,95 puncte, in vreme ce Bursa din Shanghai a terminat ziua in crestere cu 1,54%, indicele Shanghai Composite Index ajungand la valoarea de 2.261,48 puncte.

Bursele americane au deschis pe minus sedinta de vineri, potrivit AFP. Indicele Dow Jones Industrial Average a scazut in deschidere cu 83,23 puncte, sau 1,11%, la 7.382,72 puncte, dupa ce joi a ajuns la cel mai scazut nivel din 9 octombrie 2002 si pana in prezent. Indicele Nasdaq a pierdut 15,97 puncte, adica 1,11%, pana la 1.426,85 puncte, iar valoarea indicelui Standard & Poor's 500 s-a diminuat cu 5,63 puncte, sau 0,72%, ajungand la 773,31 puncte.


Citeste mai multe despre   






















223 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri