Bursele europene si-au continuat ascensiunea inceputa saptamana trecuta, crescand in medie cu peste 2%. Sectorul financiar s-a apreciat puternic, fiind ajutat de efectul summit-ului G20 ce a avut loc in weekend, unde ministrii de finante si sefii bancilor centrale au discutat despre noi masuri guvernamentale pentru eliminarea activelor toxice detinute de banci, ce au provocat pierderi de peste 1.200 de miliarde dolari de la inceputul crizei financiare.

Barclays a crescut cu peste 23% dupa ce a declarat ca afacerile continua sa performeze bine, continuand astfel seria bancilor care au vorbit despre evolutia lor in acest inceput de an. Citigroup, Bank of America si JP Morgan au anuntat saptamana trecuta ca sunt profitabile in primele doua luni ale anului. BNP Paribas si HSBC au crescut azi cu 9,33%, respectiv 7,35%, in timp ce Deutsche Bank s-a apreciat cu 4,81%.

Pietele au fost influentate si de afirmatiile guvernatorului Federal Reserve, Ben Bernanke, care a spus ca recesiunea s-ar putea termina la sfarsitul acestui an daca pietele financiare vor fi stabilizate. Indicele Euro Stoxx 50 a crescut cu 3,26%, indicele DAX s-a apreciat cu 2,3%, iar indicele FTSE a terminat cu un avans de 2,94%. Acesta este cel mai semnificativ raliu al pietelor de la cel inregistrat in noiembrie 2008.